Subiectele au fost NECLARE şi ILOGICE/ GAFE la EVALUAREA NAŢIONALĂ la clasa a II-a

Subiectele au fost NECLARE şi ILOGICE/ GAFE la EVALUAREA NAŢIONALĂ la clasa a II-a
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Învăţătorii ne-au declarat că cerinţele nu erau adaptate pentru copii de clasa a II-a şi că mulţi dintre ei n-au ştiut ce li se cere să facă


După primul lor examen serios din viaţă, copiii de clasa a II-a au ieşit ieri necăjiţi din examen. Mulţi ne-au spus că din nişte imagini alb-negru n-au înţeles că ar fi trebuit să scrie o compunere despre primăvară, ci una despre toamnă. „Şi toamna se plantează copaci şi se greblează frunzele uscate. Doamna spunea că ar fi trebuit să scriem despre primăvară, pentru că erau flori în copaci. Eu n-am văzut florile, am zis că-s frunze. La noi lucrările au fost alb-negru”, ne spune necăjită o fetiţă de  la Şcoala Nr. 29.

Nici colegii care au primit varianta a doua nu erau mulţumiţi de ceea ce li s-a cerut: „Eu n-am înţeles cum trebuia să fac textul despre bibliotecă”, ne mărturiseşte un elev.

„Formulări sub orice critică: ilogice şi neclare”

Învăţătorii erau şi ei foarte supăraţi. Fiind administratori de test au putut vedea cu ochii lor dezastrul: „Mi-am văzut copiii cu lacrimi în ochi. Li se cerea să scrie un text, să urmărească nişte cerinţe greu de atins, iar elevii n-au priceput ce li se cerea: voiau text dialogat la bibliotecă sau voiau să povestească ce fac ei când merg la bibliotecă? Formulări total anapoda, ilogice şi neclare. Una dintre cerinţe era să scrie ce simt când le dă bibliotecara cartea. Ce poate simţi un copil de 8 ani în asemenea moment? Cum să fii creativ şi original cu o asemenea cerinţă? În plus, varianta aceasta de subiect a fost mai dificilă decât cealaltă, unde li s-a cerut o compunere după imagini. Dar şi aici au fost probleme. Imaginea nu se referea clar la anotimpul de primăvară. Singurul detaliu care i-ar fi putut duce cu gândul la acest anotimp erau florile mici şi roz din pomi. Copiii s-au gândit corect: şi toamna se greblează frunzele uscate şi se plantează pomi. Dar copiii au primit testele alb-negru şi nu şi-au dat seama că pomii aveau flori”, ne spune una dintre cele mai bune dăscăliţe ale Galaţiului, Gherghina Lungeanu de la Şcoala Nr. 29.  

Alte cadre didactice ne-au spus că nici subiectul cu biletul nu a fost prea fericit: „Claudiu a găsit câinele lui Rareş. Scrie un bilet prin care Claudiu îi cere lui Rareş să vină să ia câinele”. „Ce logică are această cerinţă? Îi scriu bilet lui Claudiu şi i-l duc acasă, în loc să-i duc direct câinele? Cine mai scrie bilete în asemenea situaţii? Poate ar fi trebuit să le ceară să scrie o scrisoare de mulţumire din partea lui Rareş. Ar fi fost altceva”, spune un cadru didactic de la Şcoala nr. 17.

„Păcat de munca noastră şi a copiilor”

Dascălii susţin că modelele de subiecte au fost mult mai „umane” şi că ceea ce s-a întâmplat, ieri, la evaluare depăşeşte orice limite. Au scris observaţii, le-au trimis la minister, dar cine le va băga în seamă? Una au făcut în programă, alta li s-a cerut. „E păcat de munca noastră şi a copiilor. Parcă cineva de undeva de sus îşi doreşte să nu iasă lucrurile cum trebuie. Ce feedback ofer eu părinţilor? Dar copiilor? Cum pot să-i spun că n-a ştiut să facă un asemenea subiect? Eu sunt om mare şi mi-e greu să răspund la aşa cerinţe prosteşti”, mai spune Gherghina Lungeanu.

Vezi aici ce subiecte s-au dat

Citit 6314 ori Ultima modificare Luni, 02 Iunie 2014 19:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.