Generaţia HAOSULUI în învăţământ/ ANUL ŞCOLAR începe FĂRĂ MANUALE la clasa I şi a II-a
Foto: Cărţi de joc în loc de cărţi de şcoală, pe 15 septembrie

Generaţia HAOSULUI în învăţământ/ ANUL ŞCOLAR începe FĂRĂ MANUALE la clasa I şi a II-a
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Inspectoarea generală susţine că, potrivit unor surse din Ministerul Educaţiei, cărţile şi CD-urile şcolare vor sosi cel mai devreme pe 1 octombrie


Situaţie fără precedent în învăţământul românesc. Anul acesta, elevii claselor I nu vor mai avea pe bancă, în prima zi de şcoală, tradiţionalul Abecedar şi nici Matematica, aşa cum se obişnuieşte din generaţie în generaţie de copii, care şi-au primit de fiecare dată darurile mai mult decât necesare pentru începutul vieţii de şcolar. Nici elevilor de clasa a II-a nu li se vor da cărţile după care vor învăţa în acest an şcolar.

Chiar dacă ministrul Remus Pricopie încă mai anunţa chiar şi la sfârşitul săptămânii trecute că mult lăudatele manuale digitale vor ajunge pe băncile elevilor până la începutul anului şcolar, cadrele didactice, directorii şi inspectorii şcolari şi-au luat gândul că le vor mai primi şi nici nu înţeleg pe ce se bazează afirmaţiile mai marelui Educaţiei.

Inspectoarea generală Mioara Enache susţine că s-a interesat la minister de soarta manualelor şi că i s-a spus că acestea nu vor ajunge în şcoli mai devreme de 1 octombrie, întrucât, chiar dacă se vor rezolva contestaţiile, nu mai există timpul fizic necesar pentru ca acestea să ajungă pe băncile elevilor.

Generaţia de sacrificiu

Elevii mici nu vor avea nici măcar cărţi vechi, aşa cum au primit anul trecut, când, deşi se schimbase programa, ministerul nu a reuşit să schimbe şi manualele. Şcolarii care intră anul acesta în clasa a II-a sunt cei care s-au obişnuit cu experimentele şi haosul încă de când au păşit prima dată peste pragul şcolii. Ei sunt prima generaţie care a prins controversata clasă pregătitoare, ei au învăţat anul trecut după programă nouă şi manuale vechi şi tot ei vor intra anul acesta în clasa a II-a fără să aibă cărţi deloc.

Licitaţie cu cântec şi suspiciuni de evaziune fiscală

Este pentru a nu ştiu câta oară când Ministerul Educaţiei dă dovadă de incapacitate de organizare şi neprofesionalism. Deşi ar fi trebuit ca toate aceste operaţiuni legate de implementarea manualelor digitale să se desfăşoare din timp, începerea licitaţiei a fost tărăgănată şi s-a făcut în ultimul moment. Era clar că ar putea apărea contestaţii din partea celorlalte edituri, ceea ce s-a şi întâmplat, întreg calendarul fiind dat peste cap.

Pe 4 august, Ministerul Educaţiei Naţionale anunţa lista editurilor care au câştigat licitaţia pentru noile manuale, tipărite şi în format digital, pentru clasele I şi a II-a. În acelaşi comunicat, reprezentanţii promiteau că, în zece zile, vor urca pe www.manuale.edu.ro modelele cărţilor şcolare pentru ca învăţătorii să-şi poată alege şi comanda materialele după care vor lucra la clasă. Chiar şi fără să fi apărut contestaţiile, timpul era destul de scurt pentru derularea tuturor procedurilor.

Manualele pentru Matematică şi explorarea mediului, dar şi cele de Comunicare în limba română ar trebui să fie editate de SC CD Press SRL şi de Grup Media Litera SRL, Grup Editorial Litera SRL şi SC SIVECO România SA. Şaptesprezece edituri au contestat licitaţia, acuzând editurile câştigătoare de dumping. Apoi au făcut şi plângere la DNA, considerând că procedurile au fost fraudate. În prezent, doar o singură contestaţie a fost respinsă, pentru celelalte răspunsul întârziind să apară.

Între timp, la una dintre firmele care au câştigat licitaţia - SIVECO - se desfăşoară percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani.

"În peste 30 de ani, nu m-am confruntat cu o asemenea situaţie"

Am discutat şi cu învăţătorii, care s-au arătat îngrijoraţi că nici măcar nu ştiu cum arată manualele după care vor învăţa elevii lor. "Nu ştim ce va fi. E clar că nu vom avea manualele digitale pe 15 septembrie. Nu ştim ce le vom pune elevilor pe bănci, cum vom putea respecta frumoasa tradiţie a Abecedarului din prima zi de şcoală", ne spune directoarea de la Şcoala nr. 28, Camelia Bucşă. Aceasta susţine că speră ca învăţătorii să afle cum vor proceda de la consfătuirile la care vor participa în cursul acestei săptămâni.

Inspectorul de specialitate pentru învăţământul primar, Teodor Ştefănică, nu este nici el optimist în privinţa apariţiei manualelor prea devreme: "În primele săptămâni nu vor fi probleme, pentru că sunt programate recapitulările. Într-adevăr, e un deficit la start, dar sperăm să recuperăm şi să nu se lungească mai mult. Fiecare învăţător îşi va găsi modalităţile sale de lucru cu alte suporturi de text, fişe preluate din materialele auxiliare care au apărut deja pe piaţă", consideră inspectorul şcolar, care recunoaşte că în cei peste 30 de ani de carieră nu a trecut printr-o asemenea situaţie, ca elevii să nu aibă cărţi în prima zi de şcoală.

Citeşte şi cum să scoţi GENII ÎN MATEMATICĂ din nişte elevi de la ţară

Citit 3357 ori Ultima modificare Marți, 09 Septembrie 2014 21:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.