VEŞTI BUNE pentru PROFESORI: BANI în plus de Sărbători

VEŞTI BUNE pentru PROFESORI: BANI în plus de Sărbători
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, Lidia Antoniu, susţine că a primit de la federaţie un proiect de ordonanţă de urgenţă, publicat şi pe site-ul Ministerului de Finanţe, privitor la rectificarea bugetară de sfârşit de an, prin care se alocă fonduri pentru plata în avans a procentelor care ar fi trebuit achitate în 2015, din drepturile câştigate de profesori în instanţă.

"Dacă se va aproba ordonanţa, e vorba de sume cuprinse între câteva sute de lei şi câteva mii de lei. Avem şi cazuri, foarte puţine, e drept, în care sumele pe care profesorii urmează să le primească depăşesc 10.000 de lei. E vorba de plata unor procente între 5 şi 25 la sută, pe care profesorii ar trebui să le primească în 2015 din drepturile salariale câştigate în instanţă, fie de la prima de vacanţă, fie pe legile 221 şi 330. Unii au de primit bani de la toate cele trei procese câştigate, acesta fiind motivul pentru care sumele sunt mai mari. Tot în decembrie, profesorii urmează să primească şi ultima tranşă din 2104 cuvenită din procese. Conform drepturilor câştigate prin semnarea recentă a Contractului colectiv pe ramură, profesorii urmează să primească în 2015 toată suma integral, fără împărţirea ei trimestrială, cum se făcea până acum. Prin urmare, dacă nu se va aproba ordonanţa de guvern, banii vor veni în primele luni ale lui 2015, până în martie, toţi odată", ne spune Lidia Antoniu. Aceasta susţine că, dacă actul normativ va fi aprobat, banii vor sosi în decembrie, până în sărbători.

Citit 6131 ori Ultima modificare Marți, 02 Decembrie 2014 19:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.