Rectorul va fi ales prin vot secret

Rectorul va fi ales prin vot secret
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

După două referendumuri, care nu au stârnit prea mult interesul angajaţilor Universităţii, s-a decis: rectorul va fi ales, în această iarnă, prin vot universal, direct, secret și egal şi nu pe bază de concurs.

Doar 41 la sută dintre angajaţii cu drept de vot ai Universităţii “Dunărea de Jos” s-au prezentat, pe 6 iulie, la cel de-al doilea referendum ce viza modul în care vor avea loc alegerile pentru cel mai important om din Universitate. Mai precis, au fost cu cinci oameni mai mult ca în primul tur. 81 la sută dintre cei care s-au prezentat la urne consideră că e mai bine ca rectorul să fie ales pe bază de vot secret şi nu prin concurs.

La Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, referendumul are loc o dată la patru ani, cu minimum şase luni înainte de desemnarea rectorului şi are ca obiectiv stabilirea modalităţii de desemnare a primului om din universitate. Participă la vot toate cadrele didactice şi cercetătorii angajaţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, dar şi reprezentanţii studenţilor din Senatul universitar şi din consiliile facultăţilor.

Foto Bogdan Codrescu

Citit 1422 ori Ultima modificare Joi, 09 Iulie 2015 14:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.