Profesorii care au făcut poliţie politică nu pot fi directori de şcoli

Profesorii care au făcut poliţie politică nu pot fi directori de şcoli
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ministerul Educaţiei a publicat, în sfârşit, un proiect de metodologie pentru organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de directori în şcolile de stat din preuniversitar, după mai bine de şapte ani de când nu s-a mai dat niciun concurs.

Potrivit metodologiei, la concursul pentru ocuparea funcţiei de director sau director adjunct de şcoală pot candida persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au studii universitare de licenţă; sunt membre ale corpului naţional de experţi;sunt titulare în învăţământul preuniversitar, au cel puţin gradul didactic II sau titlul ştiinţific de doctor şi o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin patru ani; dovedesc calităţi profesionale, manageriale şi morale, reflectate prin calificativul "Foarte bine" în ultimii trei ani consecutivi şi nu au fost sancţionate disciplinar în ultimele 12 luni; nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală; sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei; nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică. De asemenea, în metodologie mai scrie că nu pot ocupa funcţia de director sau director adjunct persoanele care desfăşoară activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, cum sunt: prestarea de către cadrul didactic a oricărei activităţi comerciale în incinta unităţii de învăţământ sau în zona limitrofă; comerţul cu materiale obscene sau pornografice scrise, audio ori vizuale; practicarea, în public, a unor activităţi cu componenţă lubrică sau altele care implică exhibarea, în manieră obscenă, a corpului.

Citit 2074 ori Ultima modificare Marți, 08 Septembrie 2015 18:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.