Vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Universităţii DANUBIUS, în vizită în China

Vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Universităţii DANUBIUS, în vizită în China
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Profesor Steve O. Michael, Vice-Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Universităţii „Danubius” şi Prorector al Universităţii de Medicină şi Ştiinţă Charles Drew din SUA s-a aflat în vizită în China pentru a continua tradiţia predării unor cursuri de Management şi Globalizare. Din jurnalul acestei călătorii în China nu putea lipsi întâlnirea cu reprezentanţi ai Universităţii internaţionale Xi’an, universitate care este membru- fondator al Asociaţiei Internaţională pentru Dezvoltarea Globală a Universităţilor şi Colegiilor (AGAUC), asociaţie fondată, în urmă cu 4 ani, de universităţi puternice din Rusia (Voronezh State University), SUA (Arcadia University, Philladelphia), China (Xi’an University) şi România (Danubius University).

Această Asociaţie promovează cooperarea internaţională şi colaborarea dintre universităţi şi colegii, excelenţa în educaţia şi cercetarea globală precum şi integrarea în comunitatea internaţională a studenţilor. Proiectată pentru o educaţie fără graniţe, destinată pregătirii cetăţenilor şi liderilor mondiali, prin focalizarea deosebită asupra construirii de parteneriate, se prezintă ca o platformă de mobilizare a punctelor forte unice ale instituţiilor participante de pe întreg mapamondul.

Ediţia 2016 a Conferinţei internaţionale The Global Advancement of Universities and Colleges (AGAUC), eveniment ştiinţific al cărui scop constă în prezentarea experienţelor de succes în internaţionalizarea educaţiei superioare, a noilor trenduri în acest domeniu precum şi a politicilor şi măsurilor adoptate de sistemele de învăţământ superior din lume, a fost unul dintre subiectele principale discutate de către cei doi lideri ai educației superioare, cu ocazia vizitei la Universitatea XI AN din China.

Citit 1319 ori Ultima modificare Marți, 22 Decembrie 2015 17:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.