STATUTUL ELEVULUI aprinde spiritele. Ce cred profesorii gălăţeni despre REVENDICĂRILE elevilor

STATUTUL ELEVULUI aprinde spiritele. Ce cred profesorii gălăţeni despre REVENDICĂRILE elevilor
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Unele solicitări li se par de bun simţ, în timp ce altele li se par exagerate


La începutul lunii ianuarie, „Statutul Elevului” a intrat în vizorul Ministerului Educaţiei, întrucât noile reglementări propuse de şcolari urmează să facă parte din statut. În acest context, cadrele didactice consideră unele revendicări ale Consiliului Naţional al Elevilor că sunt de bun-simţ, în timp ce alte solicitări sunt contraatacate.

Potrivit elevilor, bunurile şcolarilor nu ar mai trebui confiscate la şcoală, citând articolul din Constituţie care spune că „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată”. În plus, şcolarii solicită dreptul de a refuza participarea la cursuri care depăşesc şapte ore pe zi, vor să dea feedback profesorilor pentru calitatea predării, să-şi conteste notele şi să primească rezultatele evaluărilor în maximum zece zile lucrătoare de la data susţinerii testelor. Totodată, reprezentanţii elevilor atrag atenţia că nu toate instituţiile de învăţământ decontează integral naveta, iar clasele a XI-a şi a XII-a nu primesc manuale gratuite. Aceştia mai solicită dreptul de a protesta în şcoală, iar elevii buni să poată promova doi ani şcolari într-un singur an, în cazul în care au rezultate excepţionale.

"Multe dintre solicitări se practică deja"

Pentru a constata cum este privit şi în instituţiile de învăţământ din Galaţi proiectul Statutului Elevilor, am solicitat punctul de vedere al câtorva cadre didactice.

Potrivit directoarei Colegiului Naţional „Costache Negri”, Andra Ionescu, „multe dintre solicitările elevilor nu sunt deosebite faţă de ceea ce se practică acum”. Mai mult, directoarea menţionează că reprezentanţii elevilor ar trebui să ofere sprijin cadrelor didactice şi în privinţa altor probleme cu care acestea se confruntă în şcoli. „În primul rând, bunurile elevilor nu sunt confiscate. Atât timp cât în regulament scrie că este interzisă folosirea telefoanelor mobile în timpul desfăşurării activităţii din şcoală, bunul îi poate fi doar reţinut. Copilul îşi sună părintele de pe telefonul respectiv şi-i spune să vină la şcoală să-l recupereze. Dacă nu respectăm nişte reguli, nu avem cum să convieţuim. Totuşi, în momentul în care Consiliul Elevilor solicită nişte drepturi şi modificarea anumitor reguli, atunci trebuie să dea şi o cale de rezolvare. Ce face, de exemplu, Consiliul Elevilor în sprijinul uniformei şcolarilor sau a unor însemne vestimentare, caracteristice fiecărei instituţii de învăţământ, care sunt comunicate şi poliţiei, pentru ca elevii să fie distinşi de alte persoane. Noi ne luptăm cu ei să poarte aceste însemne, respectiva prevedere fiind stipulată şi de minister, şi de şcoli, pentru a-i putea feri de pericole”, ne-a declarat Andra Ionescu.

"Feedbackul e una, criticile sunt altceva"

Solicitarea elevilor de a oferi feedback profesorilor este privită cu ochi buni de profesori, doar dacă acesta este abordat corect, astfel încât elevii şi profesorii să formeze o echipă cu ţeluri comune. „Unii profesori cer feedback întotdeauna. Această revendicare mi se pare chiar de maximum bun simţ. Dar trebuie să înţelegem că feedbackul e una, dar criticile sunt altceva. Una este să ştii ce îi place şi ce nu-i place elevului din ce predai, dar nu este normal ca elevul să conteste chestiunile legate de pedagogice”, a punctat Doru Căstăian, profesor la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”.

În asentimentul său este şi Sorin Langu, profesor la CNVA şi CNMK. „În privinţa feedbackului sunt absolut de acord. A fost şi un site al Ministerului Educaţiei, prin intermediul căruia elevii dădeau note profesorilor. Profesorii primesc feedbackuri şi în momentul în care inspectoratul face o inspecţie în şcoală. Atunci se dau chestionare elevilor şi părinţilor”.

Se pot contesta doar notele la teste scrise

Se pare că revendicarea elevilor de a-şi putea contesta notele chiar şi la evaluările orale este mai puţin realizabilă. Totuşi, contestarea notelor la evaluările scrise se face în urma unei cereri. „Contestarea notelor se poate face de către părinte, şi nu de către elev, pentru că este minor. Există această posibilitatea, conform legislaţiei. Vorbim despre evaluarea scrisă, pentru că nota la evaluarea orală nu se poate contesta nici măcar la examene”, a mai spus directoarea de la CNCN.

În privinţa solicitării de a nu depăşi numărul de 30 de ore pe săptămână, profesorii spun că nu în toate instituţiile această revendicare ar avea succes. „La noi în liceu ar fi foarte greu, având în vedere că se fac ore de specialitate, ore de cultură generală, etc.”, ne-a spus Doru Căstăian. Mai mult, Sorin Langu a declarat că numărul de ore este stabilit de minister, şi nu de profesori. „Orele sunt într-adevăr prea multe. Au dreptate elevii. De ce să stea şapte ore pe zi, când pot să stea cinci ore pe zi. Dar aici nu vor avea câştig de cauză, pentru că noile planuri-cadru se pun deja în aplicare”.

Citit 2956 ori Ultima modificare Marți, 12 Ianuarie 2016 20:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.