LIGA STUDENȚILOR din Galaţi a împlinit 21 de ani | Dezbatere despre subfinanţarea educaţiei
Foto: Foto Valeria Tataru

LIGA STUDENȚILOR din Galaţi a împlinit 21 de ani | Dezbatere despre subfinanţarea educaţiei
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Liga Studenţilor din Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi (LSG)  a sărbătorit ieri, 9 octombrie, 21 de ani de activitate într-un mod inedit. La ora 12,00, în Sala Senatului a avut loc o dezbatere pe tema ”Calitatea vieţii studenţilor în contextul subfinanţării educaţiei”. Gazda evenimentului a avut invitaţi din ţară, dar şi oficialităţi din oraşul Galaţi.

La discuţia liberă studenţii au avut ocazia să-şi expună toate nemulţumirile pe care le au în învăţământ. Asfel, tineri din Constanţa, Bucureşti, Timişoara, care au fost prezenţi la eveniment, s-au arătat nemulţumiţi de incapacitatea unor profesori universitari de a preda şi consideră absolut necesară o reformă a învăţământului. Una dintre soluţiile găsite a fost organizarea cât mai multor greve, prin care tinerii să-şi poată cere drepturile. Dinu Gîndu, director al Casei de Cultură din Galaţi şi fost lider al LSG, a susţinut această idee, afirmând că: “Politicul reacţionează doar dacă ieşi în stradă”. Tot el a fost cel care a îndemnat toţi studenţii din sală să fie uniţi, să devină o forţă şi să fie buni în domeniul pe care îl studiază. Iar Valentin  Aprodu, fost preşedinte al LSG, a accentuat că tinerii de astăzi au o mare putere de convingere şi că ei trebuie să forţeze lumea să îi asculte.

La eveniment s-a mai discutat şi despre noua campanie lansată de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din Româia (ANOSR) -"Viitorul Implică Studenţi" (V.I.S.). Prin V.I.S. organizatorii îşi doresc să-i determine pe toţii candidaţii la un loc în Parlamentul României să aibă drept obiectiv principal educaţia. Adică să ia în calcul creşterea bugetului educaţiei, să creeze un sistem de orientare în carieră mai eficient.

În ceea ce priveşte sprijinul de care se bucură, la nivel local, iniţiativele membrilor LSG, Bogdan Rodeanu, şeful Direcţiei Cămine, Cantine şi Proiecte Studenţeşti din Uiversitatea „Dunărea de Jos”, a afirmat că “universitatea va susţine în continuare orice activitate a studenţilor”.

La eveniment a mai fost prezent şi Radu Oprea, preşedintele tinerilor întreprinzători de sud-est, Dorin Coteţ, fost preşedinte a ligii. Toţi i-au sfătuit pe studenţi să-şi construiască viitorul frumos. Georgiana Doraşcu, preşedinte LSG, consideră această organizaţie o stare de spirit, o familie şi speră că, în aceşti 21 de ani, liga a devenit pentru studenţi un lider de opinie.

După încheierea dezbaterii, toţi invitaţii au ieşit pe treptele Universităţii pentru a mânca pâine cu muştar, a bea rom şi a fuma ţigări fără filtru, un mod de a rememora acţiunile de protest din primii ani de existenţă a Ligii, când grevele studenţeşti însemnau şi privaţiuni şi rezistenţă, în condiţii vitrege, tocmai ca studenţilor de azi să le fie mai uşor.

La 21 de ani de LSG, concert Paraziţii şi poze cu fanii - CLICK AICI PENTRU DETALII

Citit 1745 ori Ultima modificare Luni, 10 Octombrie 2016 19:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.