Liceenii învaţă despre drepturile omului | DEZBATERI

Liceenii învaţă despre drepturile omului | DEZBATERI
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Consiliul Judeţean al Elevilor cu sprijinul bibliotecii “V.A.Urechia” a organizat recent Cafeneaua Civică, eveniment ce a avut-o ca invitat special pe avocata Cristina Mihăilă.

“Sunt plăcut surprinsă de modul vostru de organizare, de atitudinea voastră. Este pentru prima dată când am fost invitată la un eveniment de acest gen, care a fost organizat de elevi interesați de dezvoltarea lor civică’’, a declarat Cristina Mihăilă.

Aceasta a furnizat informaţii referitoare la Drepturile Omului, apoi, a citit o parte din articolele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, explicând şi exemplificând fiecare situaţie în parte. La final, cei prezenţi şi-au exprimat opinia referitoare la subiecte de actualitate precum modificarea articolului numărul 48 al Constituţiei României, cel referitor la componenţa familiei, dar şi la modificarea articolului privind drepturile de autor.

"Cafeneaua Civică a fost prima din seria activităţilor propuse elevilor gălăţeni în vederea consolidării unor viziuni veridice despre viaţa de adult într-o societate modernă şi civilizată. De asemenea, pin participarea la astfel de dezbateri alături de profesionişti în domeniu, liceenii sunt impulsionaţi şi motivaţi să iasă din zona lor de confort, sesiunile non-formale oferindu-le o nouă perspectivă asupra modului de învăţare şi de perfecţionare în felurite domenii’’, a afirmat preşedintele Consiliului Elevilor, Eva Iaia, la finalul activităţii.

Citit 1529 ori Ultima modificare Marți, 17 Ianuarie 2017 19:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.