Vicepreşedinte al Academiei Române, Doctor Honoris Causa la Galaţi

Vicepreşedinte al Academiei Române, Doctor Honoris Causa la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Academicianul Bogdan C. Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române şi profesor la Departamentul Polimeri Naturali şi Sintetici de la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi, la propunerea Facultăţii de Inginerie.

Ceremonia a avut loc în Sala Senatului şi a fost una emoţionantă, mai ales că la ea au participat colegi ai academicianului şi foşti studenţi ai tatălui acestuia, academicianul Cristofor I. Simionescu. “Bun colaborator şi mentor al Universităţii gălăţene, Bogdan C. Simionescu a facilitat dezvoltarea relaţiilor de cooperare în domeniul cercetării cu Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi, a consiliat în legătură cu disciplinele referitoare la caracterizarea și prelucrarea materialelor polimerice şi a oferit soluţii şi îndrumări la înfiinţarea unor centre de cercetare din cadrul universității noastre”, s-a arătat în Laudatio.

Absolvent al Institutului Politehnic “Gheorghe Asachi” din Iaşi, promoţia 1971, cu studii doctorale la Universitatea Catolică din Leuven, Simionescu şi-a legat cariera sa academică şi didactică de Iaşi şi Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”. Domeniile de interes ale activităţii ştiinţifice au fost, printre multe altele, polimerii semiconductori, sinteza precursorilor materiei vii în condiţii abiotice simulate (“teoria la rece” a originii vieţii), polimeri cu mase moleculare ultraînalte, dezvoltate sub conducerea tatălui său, Academicianul Cristofor I. Simionescu şi care i-au situat pe cei doi, în anii 1980, pe a doua poziţie în România pe lista celor mai citaţi cercetători români în literatura internaţională de specialitate. Este autorul a peste 350 de lucrări, cărţi şi capitole, a susţinut 200 de conferinţe în Europa, SUA, Canada şi Japonia, a câştigat şi coordonat peste 20 de proiecte/granturi europene sau internaţionale şi peste 30 proiecte naţionale. Din 2008, este membru al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte, iar din 2014, este vicepreşedinte al Academiei Române. Drept recunoaştere a contribuţiilor sale în învăţământ şi cercetare, Simionescu a primit, la 1 decembrie 2015, Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler. Este cetăţean de onoare al municipiului Iaşi (14 octombrie 2013) şi doctor honoris causa al Universităţii Politehnica București (2016) şi al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad (2016). Evenimentul a avut loc în cadrul Conferinţei “Polymers Processing in Engineering” organizată de Centrul de Excelenţă Prelucrarea Polimerilor.

 

Citit 2314 ori Ultima modificare Marți, 26 Septembrie 2017 10:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.