Educaţia, cel mai mare buget din ultimii zece ani | Promisiune: Se vor plăti sentinţele obţinute de profesori

Educaţia, cel mai mare buget din ultimii zece ani | Promisiune: Se vor plăti sentinţele obţinute de profesori
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, dă asigurări că, prin următoarea rectificare bugetară, vor fi asigurate salariile dascălilor până la sfârşitul anului şi, de asemenea, o parte dintre sumele necesare pentru plata sentinţelor judecătoreşti.

Ministrul şi-a luat totuşi măsuri asiguratorii şi a explicat că în cazul în care nu vor fi alocaţi anul acesta toţi banii, diferenţa va fi cuprinsă în bugetul de anul viitor, când învăţământul va avea cel mai mare buget.

"Lucrăm la proiectul de buget şi la rectificarea bugetară şi pot spune că intenţia noastră este de a aloca educaţiei cel mai mare buget, anul viitor, din ultimii zece ani, în conformitate cu programul de guvernare. Prin rectificarea bugetară pe care o pregătim, toate salariile sunt asigurate, nu avem probleme de salarizare. Vrem să plătim o bună parte din sentinţele judecătoreşti cu care suntem datori faţă de cadrele didactice. Se va aloca o sumă. Nu pot spune, azi, că toţi banii necesari, aproximativ 670 milioane de lei îi vom aloca, dar o bună parte dintre ei, eu zic că mai mult de jumătate, se vor aloca. Am speranţe că, spre finalul lunii noiembrie, vom avea sumele clare. Ceea ce nu alocăm anul acesta prin rectificare se va regăsi în bugetul de anul viitor. Deci nu vom rămâne datori faţă de cei care au sentinţe câştigate şi, în conformitate cu actele normative, trebuie să le asigurăm plata. Eu îmi doresc să dăm toate sentinţele anul acesta, să nu mai avem datorii faţă de cadrele didactice", a spus Pop, conform Agerpres, într-o conferinţă de presă la Craiova.

Ministrul Educaţiei a afirmat că a fost introdusă în Parlament o iniţiativă legislativă semnată de premierul României, preşedintele Camerei Deputaţilor, vicepremier şi ministrul Educaţiei, prin care se schimbă modalitatea de finanţare în învăţământ, în sensul că banii pentru salarii vor fi alocaţi în mod direct şcolilor şi nu vor mai trece prin consiliile locale.

"Prin consiliile locale se vor duce doar sumele pentru reparaţii, întreţineri şi cheltuieli de funcţionare. Banii vrem să îi ducem direct la unitatea şcolară, pe salarii, prin inspectoratele şcolare. În acelaşi timp, dobânzile pe care le au sentinţele câştigate de profesori, care sunt plătite astăzi de unitatea şcolară sau de unitatea administrativ teritorială locală, vrem să fie plătite de la bugetul de stat", a mai spus Liviu Pop.

Citit 3564 ori Ultima modificare Duminică, 29 Octombrie 2017 02:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.