Tică M. locuieşte la scara doi, are şapcă albastră, mustaţă cenuşie şi vro şaizeci de kile. Ca înălţime, poate să măsoare cinci picioare şi două şchioape. Uneori, are şi stuchit la furcă. Trece prin lume ca un om bun. Şi chiar ca un cetăţean de onoare, am curaj să spun. Când e cazul, pune umărul şi mintea şi sufletul ca să ajute. Nu-i place să facă degeaba umbră la pământ. Face şi acoperişuri. Face şi descoperişuri. Văruieşte, drege, repară, ascute, filig ...
CONTRAST (la mormântul lui Ilie Barbu - Respect!)
Vineri, 30 Mai 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Te rog să-mi (s)pui nu-mă-uita/ la capătul dinspre plecare, să nu stau singur când voi fi/ în (contra)starea următoare - ca întrebarea la răspuns/ mă duc să văd cum se întâmplă absenţa-n haos, punct cu punct,/ şi cum prin întuneric îmblă fiindcă ce-i adânc şi sfânt/ nu se (re)naşte pe lumină şi numai celui nevăzut/ eternitatea i se-nchină!!! Şi te mai rog foarte frumos:/ nu-mpărtăşi vro îndurare dinspre acea, dinspre acel/ care se crede mult mai mare decât alc ...
Design și storytelling în jocurile de noroc: de ce unele mese de ruletă spun o poveste
Joi, 29 Mai 2025 10:55 | Publicat în SPORT
Design și storytelling în jocurile de noroc: de ce unele mese de ruletă spun o poveste
La prima vedere, ruleta nu pare genul de joc care are nevoie de o poveste. O roată, o bilă, o masă cu numere. Simplu, elegant, matematic. Dar în 2025, simplitatea nu mai este suficientă – iar furnizorii de jocuri au înțeles asta. Într-un ecosistem digital unde jucătorii pot alege între mii de opțiuni, atmosfera contează. Designul mesei, fundalul, modul în care se mișcă camera și cum vorbe ...
Ediția cu numărul 24 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF.24), care va avea loc între 13 și 22 iunie, la Cluj-Napoca, va cuprinde 200 de filme, care includ 172 de lungmetraje și 28 de scurtmetraje. În cele zece zile de festival vor fi și două evenimente speciale de premiere.
Pe scena din Cluj-Napoca, cunoscutul cineast maghiar Béla Tarr, un vizionar al cadrelor poetice, va primi Premiul pentru Întreaga Activitate. Programul festivalului include opt dintre filmele s ...
Arta vs. Distracția în Epoca Digitală: Cine Pe Cine Înghite?
Joi, 29 Mai 2025 10:15 | Publicat în SPORT
meta: Explorăm cultura divertismentului modern și dacă mai există o limită între artă și loisir. Află cum PublicWin Casino România se încadrează în acest peisaj.alt: PublicWin Casino România și cultura divertismentului digital: mai există o graniță clară între artă și distracție în peisajul cultural al secolului XXI?
Cultura divertismentului în secolul XXI: mai există o linie între artă și loisir?
Cine ar fi crezut că într-o zi o aplicație mobilă va eclipsa o g ...
Tot ce trebuie să știi despre CBD și noile cannabinoide
Stresul a devenit parte din cotidian, somnul pare un lux, iar starea de bine un obiectiv mereu amânat. În acest peisaj tot mai mulți oameni își îndreaptă atenția către soluții naturale care să le susțină echilibrul interior. Printre aceste soluții se numără și produsele pe bază de CBD și noile cannabinoide — un univers fascinant, aflat la granița dintre știință, natură și inovație.
Ce sunt și de ce vorbim t ...
Claudiu Gherguț, câştigătorul „Chefi la cuțite” - sezonul 15
Joi, 29 Mai 2025 00:25 | Publicat în MAGAZIN
Claudiu Gherguț, cuțitul de aur al lui chef Orlando Zaharia din echipa mov, este câștigătorul sezonului 15 „Chefi la cuțite” - 30.000 de euro și un stagiu de pregătire la Retroscena.
Tânărul, în vârstă de 30 de ani, este sous chef în Franța, iar la preselecţii, fiecare dintre cei patru chefi a vrut să-i ofere cuţitul de aur. „Nu puteam să nu câștig cu el, cu minunea asta!”, a spus chef Orlando Zaharia, în noaptea finalei.
Claudiu a luptat în finală cu alţi tre ...
Leul recuperează din pierderile suferite acum două săptămâni
Miercuri, 28 Mai 2025 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Revenirea apetitului pentru risc pe marile piețe financiare a permis aprecierea monedelor de la marginea zonei euro, inclusiv a leului.
Miercurea aceasta, cursul monedei unice a coborât de la 5,0625 la 5,0553 lei, față de 5,0730 lei, la jumătatea săptămânii trecute. Tendința de apreciere a leului a fost dată în Asia, unde cotațiile euro au atins un minim de 5,0350 lei, iar tranzacțiile din piața locală se realizau în culoarul 5,053 - 5,060 lei.Poziția leului rămâne este una f ...
Cel mai bine poziționat complex imobiliar din centrul orașului Galați este, în acest moment, disponibil la vânzare.
Complexul Rezidențial “Răchita” se află pe Faleza Superioară a Dunării, într-o zonă în care nu se mai poate construi.
Ansamblul se află în cea mai dorită zonă a Galațiului, cu acces imediat către: școli, grădinițe, loc de joacă pentru copii securizat, complexe comerciale și piață, numeroase restaurante dar și Biserica Fortificată “Sfânta Pre ...
Zelenski propune o întâlnire trilaterală cu Putin și Trump
Miercuri, 28 Mai 2025 19:15 | Publicat în Război în Ucraina
Volodimir Zelenski a solicitat marți un summit trilateral cu Putin şi Trump pentru a opri războiul din Ucraina. Președintele ucrainean a spus că este „pregătit” pentru o întâlnire cu ei și a cerut Washingtonului să impună Moscovei un pachet de sancțiuni dure, care să lovească sectorul bancar și energetic.
„Dacă Putin nu este confortabil cu o întâlnire bilaterală sau dacă toată lumea vrea o întâlnire trilaterală, nu mă deranjează. Sunt pregătit pentru orice forma ...