Doctorul Alexandru Ritivoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi medici ORL-işti din Galaţi, a încetat din viaţă, miercuri dimineaţă, la vârsta de 76 de ani. Pe parcursul unei cariere întinse pe mai bine de cinci decenii, Alexandru Ritivoiu a operat zeci de mii de pacienţi şi a salvat nenumărate vieţi. Alexandru Ritivoiu s-a născut la Bucureşti, pe 24 iunie 1945, într-o familie de medici. Îl însoţea deseori pe tatăl său la spital, când acesta era de gardă. După ...
Din simțământul datorieiEl și-a făcut un crez în viață,A fost un suflet drept și nobilCu chip de-Arhanghel pe-a lui față! Înzestrat cu multe daruri,Și-a luat al vieții zbor,Urcând treaptă după treaptăSpre a fi un mare doctor! Iubitor de-nvățăturăȘi de tot ce scrie-n carte,A avut încă din școalăExcelente rezultate! Și, iubind de mic natura,A urmat o facultate,Ce i-a cultivat pasiuneaGrijei pentru sănătate! Pentru el, dar mai alesPentru cei ce i-a tratat,Care, vin ...
Cu mare durere și grea strângere de inimă, aducem prin cele ce urmează, în lumina realității, Memoria celui care a fost un devotat discipol al lui Hipocrate (Părintele Medicinei), doctorul Primar, specialist în Obstetrică și Ginecologie, GHEORGHE IONESCU (GIGI), din orașul GALAȚI. Născut în ziua de 6 August 1926, zi Biblică în care Creștinii prăznuiesc Marea Sărbătoare a Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, a venit pe lume acest suflet, să înfăptuiască ...

Doctor Display Galați, reparații telefoane și tablete, în aceeași zi

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2020 00:10 | Publicat în Actual
Căutați un service GSM în Galați care să vă repare cu maximă rapiditate și profesionalism telefonul, tableta sau alt gadget? Când aproape totul s-a mutat online, de la școală la job, este absolut necesar să știți că există în oraș și un doctor de urgență pentru telefonul dumneavoastră. Componente în stoc pentru aproape orice telefon Doctor Display Galați (Țiglina 1, lângă Dioda, Str. Regiment 11 Siret) este un astfel de centru specializat, unde aduceți telefonul cu ...

Când mieunatul pisicii ”cheamă” doctorul

Vineri, 16 Octombrie 2020 09:30 | Publicat în SOCIETATE
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă fim de folos cu sfaturi utile, care să vă ajute să vă îngrijiţi şi înţelegeţi mai bine prietenul necuvântător. Continuăm tema începută săptămânile trecute, dedicată mieunatului pisicilor, care poate devei excesiv şi deranjant nu doar pentru noi, ci şi pentru vecinii cu urechi sensibile.Aşa cum spuneam, există şi alte situaţii în care mieunatul excesiv al pisicii are nevoie de intervenţia veterinaru ...
"Celor care nu cred sau ironizează existența acestui ucigaș nevăzut spune-le să mă întrebe și pe mine. Virusul e monstru, e cumplit! Seamănă moarte, iar efectele chiar la cei vindecați sunt dramatice. Cum pot unii să minimalizeze riscul de a se infecta? Dacă ar putea vedea tot ce se întâmplă la Terapie…", sunt mărturiile unei alte gălăţence aflate în linia întâi în lupta cu pandemia. Este vorba despre Alexandra Colesnicenco, medic la Spitalul "Erasme" din Bruxelles, car ...
* Progres. "Nicolae Bacalbaşa se dezlănţuie!" - "Deputatul bătut de protestatari" - "Bacalbaşa vrăjeşte microfonul", titra ameninţător România Tv, în noaptea de Revelion, pe la ora 22,43. Îl zărisem mai devreme în cadru, horind stângaci şi ţeapăn, cu chipul grav ca o crampă abdominală, în timp ce Irina Loghin şi Fuego cântau ceva cu "Hop şi-aşa!". Principala misiune a lui Bacalbaşa era să cânte! Iar treaba asta s-a petrecut la 23,00, în duet cu soţii Nemeş. Între ...

Domnului doctor, cu dragoste

Sâmbătă, 07 Iulie 2018 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Medicul chirurg Ioan Filip, la nouă decenii. Cine nu a auzit de medicul chirurg Ioan Filip, apreciat director al Spitalului Militar gălăţean până după Revoluţie, apoi profesor universitar? Mâine, 8 iulie, domnia sa împlineşte rotunda vârstă de 90 de ani, dintre care trei decenii oferite pacienţilor salvaţi în sălile de operaţie ale mai multor spitale civile şi militare. În semn de preţuire, Filiala Judeţeană Galaţi "General Eremia Grigorescu" a Asociaţiei Naţionale a Ca ...
Indiferent de forma de manifestare, de intensitate şi de durată, durerea este un fenomen complex, motiv pentru care şi modalităţile de tratament sunt foarte diverse. Deşi este tentant să apelăm la un calmant imediat ce resimţim durerea, dr. Maria Ciuchi recomandă tratamentul durerii pe baza sfaturilor primite de la medic, pentru a evita apariţia unor complicaţii sau riscul de a dezvolta dependenţă faţă de unele calmante. Anul 2018 a fost declarat de Asociaţia Internaţională p ...

Doctorat plagiat, succes garantat

Marți, 10 Octombrie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vestea că actualul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, a plagiat două treimi din teza sa de doctorat în Ştiinţe Economice readuce iarăşi în prim-plan subiectul fraudei intelectuale endemice din mediul universitar românesc. Faptul că, în special, astfel de personaje demne de generaţia expirată, încălecate pe vehiculul politic, ajung să decidă pentru aspecte esenţiale ale vieţii fiecăruia dintre noi arată din nou deriva în care se găseşte încă societatea noastră.As ...
Pagina 1 din 5