Premierul ungar Viktor Orban a pledat la Budapesta, în faţa preşedintelui rus Vladimir Putin, pentru o îmbunătăţire a relaţiilor între NATO şi Rusia, subliniind că pentru Ungaria apartenenţa la UE şi NATO nu exclude cooperarea cu Rusia pe anumite teme, consemnează agenţiile EFE şi MTI. ''Ungaria este interesată ca relaţiile dintre Rusia şi NATO să se îmbunătăţească. Experienţa istorică şi politică a Ungariei arată că atunci când relaţiile sunt proaste şi exist ...

Vladimir Putin s-a întâlnit cu Viktor Orban

Miercuri, 30 Octombrie 2019 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut o vizită în Ungaria, pentru a relansa schimburile economice, în cadrul relaţiilor diplomatice care se desfăşoară în mod constant între Budapesta şi Moscova de la revenirea la putere a premierului ungar Viktor Orban în 2010 şi în pofida criticilor occidentale. Pe agenda discuţiilor s-au aflat semnarea unui important contract de aprovizionare cu gaze, extinderea unei centrale nucleare şi un proiect comun pentru livrarea de echipamente ferovi ...

Ungaria contestă sancţiunile UE

Miercuri, 18 Septembrie 2019 02:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ungaria a contestat procedura lansată de Parlamentul European împotriva sa pentru risc de "încălcare gravă" a valorilor Uniunii Europene (UE), la prima audiere în faţa miniştrilor UE, la Bruxelles, informează AFP. La finalul acestei reuniuni, miniştrii europeni au declarat că "rămân sesizaţi" în legătură cu dosarul şi intenţionează audieri ulterioare. Procedura prevăzută în articolul 7, care poate teoretic duce la suspendarea drepturilor de vot ale unei ţări, a fost lan ...
Câţiva români s-au asociat ideii unui gălăţean, pentru a încerca o... reconstituire istorică inedită: "Opinca centenară"! Am avut ocazia să stau de vorbă cu iniţiatorul ideii de a reconstitui oarecum, după 100 de ani de când Armata Română a eliberat Budapesta de armata bolşevicilor maghiari, celebra scenă a urcării opincii româneşti pe Parlamentul ungar. Preumblându-se cu un steag mare, cu cifrul regelui Ferdinand Întregitorul prin Capitala maghiară şi răspunzând cur ...

Restricţii de trafic la graniţa cu Ungaria

Luni, 19 August 2019 23:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Potrivit Poliţiei de Frontieră, autorităţile ungare au informat că până marţi, ora 23,00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 20 august este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare. Restricţiile nu se aplică mijloacelor de transport care transportă mărfuri periculoase, animale vii, sau produs ...

Maşini cumpărate cu subvenţii guvernamentale

Luni, 08 Iulie 2019 07:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ungurii cu familii numeroase pot folosi subvenţii de la Guvern, valabile până la sfârşitul anului 2022, pentru achiziţionarea a aproape 18.000 de maşini, a declarat Asociaţia Maghiară de Leasing pentru agenţia de presă MTI, citată de publicaţia Budapest Business Journal, conform news.ro. În jur de 175.000 de familii sunt eligibile pentru aceste subvenţii şi circa 2 la sută din gospodăriile maghiare cumpără un vehicul nou anual, dar asociaţia estimează că zece la sută din ...
Daria Hărăbor, elevă la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", s-a calificat anul acesta în cel de-al doilea lot care va reprezenta România la faza internaţională a Olimpiadei de Astronomie, ce se va desfăşura la Balaton, Ungaria. Gălăţeanca s-a calificat şi anul trecut  la faza internaţională a concursului şi a câştigat o medalie de aur, deşi probele s-au desfăşurat în condiţii destul de neprielnice, Daria intrând la proba observaţională la ora 3,00. Anul acesta es ...

Trump şi Orban, pe aceeaşi lungime de undă

Marți, 14 Mai 2019 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul ungar Viktor Orban a fost primit luni, 13 mai 2019, la Casa Albă de preşedintele american Donald Trump, prilej cu care cei doi lideri au exprimat poziţii apropiate în privinţa migraţiei, relatează dpa şi MTI. Orban "a făcut ceea ce trebuie, spun mulţi, în privinţa migraţiei", a declarat Trump, salutându-şi oaspetele drept un dur "foarte respectat" în Europa şi care a reuşit să-şi menţină ţara în siguranţă. "Sunt foarte mândru să fiu alături de preşedintel ...

Ungaria îşi vinde flota de avioane MIG-29

Miercuri, 13 Februarie 2019 02:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministerul Apărării de la Budapesta a scos la vânzare întreaga sa flotă de avioane MiG-29 dezafectate, a anunţat luni grupul britanic Jane's, specializat în informaţii de ordin militar. Întregul lot include 19 avioane, dintre care multe necesită reparaţii capitale, 20 de motoare, precum 293 de alte articole (inclusiv piese de schimb şi arme integrate). Preţul de pornire al lotului este de 2,8 miliarde de forinţi (10 milioane de dolari), iar, după ce se va găsi un cumpărător, t ...

”Legea sclaviei”, promulgată în Ungaria

Vineri, 21 Decembrie 2018 19:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele Ungariei, Janos Ader, a promulgat controversatul amendament la Legea muncii care modifică regimul orelor suplimentare şi care a declanşat ample manifestaţii împotriva guvernului condus de Viktor Orban. Ader, aliat politic al premierului naţional-conservator, a dat asigurări într-un comunicat că noile prevederi, care cresc la 400 numărul orelor suplimentare ce pot fi lucrate de un angajat pe an şi extind la trei ani termenul de plată al acestora, "nu diminuează" dreptur ...
Pagina 7 din 12