EDUCAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Sprijin pentru studenţii de la sate

Scris de Marți, 03 Septembrie 2019
Studenţii de anul I, absolvenţi ai liceelor din mediul rural, care au medii de promovare în anul II, pot rămâne la buget pe toată perioada studiilor. Singura condiţie este să promoveze examenele care le asigură creditele necesare pentru a trece în anii următori. Măsura este luată la nivel naţional în…

Nici apa, nici aerul la Galaţi nu sunt poluate radioactiv

Scris de Marți, 03 Septembrie 2019
Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi a devenit un actor foarte important în domeniul cercetărilor integrate de mediu pentru Dunăre şi ecosistemele asociate. Direcţiile de cercetare în chimie, biologie, ecologie, fizică s-au dezvoltat, în principal, prin intermediul echipelor de cercetători ai Centrului European pe Probleme de Mediu, coordonat de prof.…

Pregătiri în Campusul “Al. I Cuza”

Scris de Marți, 03 Septembrie 2019
Chiar dacă e vacanţă, în Campusul “Al. I. Cuza” pregătirile pentru cazarea studenţilor sunt în toi. „În momentul de faţă se derulează procedurile de achiziţie a cazarmamentului. Vorbim despre saltele şi lenjerii, perdele şi draperii pentru toate unităţile de cazare din cadrul Direcţiei. Tot în procedură de achiziţie se află…

Peste 100 de elevi au participat la cursuri gratuite

Scris de Sâmbătă, 31 August 2019
Peste 100 de elevi, atât din municipiul, cât şi din județul Galați au urmat cursurile de vară gratuite, organizate prin voluntariat la Şcoala nr. 13. Zece cadre didactice i-au ajutat în aprofundarea cunoştinţelor de limbă şi literatură română şi matematică, necesare la Evaluarea Naţională. Copiii au primit, din partea organizatorilor,…

S-a stabilit când se va susţine Evaluarea Naţională

Scris de Sâmbătă, 31 August 2019
Ordinul de ministru prin care s-a bătut în cuie calendarul examenului de Evaluare Naţională a fost publicat în Monitorul oficial. Conform acestuia, înscrierea candidaţilor se va face în perioada 2 - 5 iunie, iar cursurile la clasa a VIII-a se vor încheia pe 5 iunie 2020. Prima probă, cea la…

Peste 6.500 de cadre didactice, plecate din ţară

Scris de Sâmbătă, 31 August 2019
Oficial, peste 6.500 de profesori de liceu și gimnaziu, învățători și educatori au emigrat din România. Aceştia și-au cerut recunoașterea profesiei în țările Uniunii Europene, potrivit Bazei de date a profesiilor reglementate a Comisiei Europene. Cadrele didactice sunt astfel pe locul al treilea în topul migrației specialiștilor, după cele 18.597…

Situaţie de compromis la autorizarea sanitară a şcolilor

Scris de Miercuri, 28 August 2019
De la directoarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), dr. Liliana Moise, am aflat că, deşi la începutul controalelor erau 98 de instituţii de învăţământ în judeţul Galaţi fără autorizaţie sanitară de funcţionare, numărul acestora se va reduce la jumătate, până la începerea anului şcolar."Au mers la şcolile din judeţ echipe…

Kiwanis a trimis trei eleve în Franţa

Scris de Miercuri, 28 August 2019
Clubul Kiwanis Galați a organizat, în luna martie a acestui an, prin străduința doamnei Valeria Tudosă, past-guvernator Kiwanis, un concurs de eseuri în limba franceză pe o temă istorică şi a oferit, celor mai bune trei lucrări, ca premiu autorilor, un sejur în Franța. Alături de alte două eleve, Sandu…

Elevii de la ”Grigore Moisil” au învăţat să lanseze rachete (VIDEO)

Scris de Miercuri, 28 August 2019
Faci un cornet de hârtie, după care îi lipeşti la un capăt trei aripioare, iată racheta. Găureşti capacul unui bidon de plastic, înfigi un pai pentru suc în el, căptuşeşti apoi cu plastilină, astfel încât să nu iasă aerul pe margine. Introduci paiul în cornetul rachetei, apeşi tare pe bidon…

Susţinerea examenelor finale de toamnă

Scris de Marți, 27 August 2019
Pe 2 şi 3 septembrie, la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, se fac înscrieri pentru susţinerea examenelor de licenţă şi disertaţie de către cei care, din varii motive, nu au reuşit să finalizeze studiile în vară. Susţinerea propru-zisă va avea loc pe 5 sau 6 septembrie şi nu este…

Înscrieri în două etape la UDJG

Scris de Marți, 27 August 2019
Pentru admiterea din toamnă la programele de licenţă, Universitatea mai are disponibile 318 locuri la buget şi 1.350 de locuri cu taxă. O singură facultate şi-a ocupat din vară atât bugetul cât şi locurile cu taxă, e vorba de Medicină şi Farmacie. Însă, dacă specializarea Tehnică dentară, nou apărută la…

Petiţie pentru colectarea selectivă a deșeurilor

Scris de Marți, 27 August 2019
Membrii Asociaţiei Galaţi, oraşul meu au adresat o petiţie primarului Ionuţ Pucheanu prin care îi cer să sprijine şi în oraşul de la Dunăre implementarea unui sistem mai eficient de colectare a deşeurilor, dublată de cursuri de educaţie ecologică în şcoli şi licee. “În toate statele civilizate ale lumii, pentru…

Universitatea Junior– unică la nivel național

Scris de Marți, 27 August 2019
După succesul cu U3A, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați s-a gândit să atragă în sălile de curs ale instituției și elevii din învățământul preuniversitar. Din această toamnă, Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic va organiza, la inițiativa lect. dr. Ionuț Mitrofan de la Facultatea de Istorie, Filosofie și…

Ultima probă scrisă din sesiunea a doua

Scris de Luni, 26 August 2019
730 de candidaţi sunt aşteptaţi astăzi, 26 august, la cele cinci centre de examen pentru a susţine ultima probă scrisă, cea la o disciplină la alegere din specializarea urmată, din cadrul celei de-a doua sesiuni de Bacalaureat 2019.Accesul candidaţilor în sălile de examen se va face între 8,00 şi 8,30,…

Repartiţii pe post pentru cadrele didactice

Scris de Luni, 26 August 2019
O nouă rundă de repartiţie a cadrelor didactice pe posturi va avea loc astăzi, 26 august şi mâine, 27 august, la Liceul Tehnologic de Marină.Astfel, în Sala de Navigaţie, între 8,30 şi 10,00, sunt aşteptate, astăzi, educatoarele, iar de la 10,00 la 11,30 - profesorii de Biologie. Între 11,30 şi…

142 de absenţi la proba obligatorie a profilului

Scris de Sâmbătă, 24 August 2019
Doar 688 dintre cei 830 de candidaţi încrişi la proba obligatorie a profilului din sesiunea a doua a Bacalaureatului 2019 au participat ieri la examenul la Matematică sau Istorie. Prin urmare, 142 de absolvenţi de liceu, adică aproximativ 20 la sută dintre cei înscrişi nici măcar nu s-au mai prezentat…

Astăzi, proba obligatorie a profilului

Scris de Vineri, 23 August 2019
Peste 800 de candidaţi din judeţul Galaţi vor susţine astăzi, 23 august, proba obligatorie a profilului din cadrul sesiunii a doua a Bacalaureatului 2019. Examenul se va da în cinci centre, trei în municipiul Galaţi - Liceul Teoretic "Emil Racoviţă", Liceul Teoretic "Mircea Eliade" şi Liceul Tehnologic de Marină, şi…

Noi repartiţii pe posturi pentru cadrele didactice

Scris de Joi, 22 August 2019
Astăzi și mâine au loc noi repartiţii pe posturi ale cadrelor didactice gălăţene. Astfel, astăzi, la Liceul de Marină, în Sala de Navigaţie şi în Laboratorul de Biologie se desfăşoară completările de normă nesoluţionate, transferul cadrelor didactice intrate în restrângere de activitate, detaşarea la cerere a profesorilor care au participat…

Investiţii cu bani europeni, finalizate la Şcoala Nr. 3

Scris de Joi, 22 August 2019
Primăria municipiului Galaţi anunţă finalizarea lucrărilor cu finanţare europeană executate la Şcoala Gimnazială Nr. 3. Este vorba despre anveloparea clădirii, montarea de centrale termice, înlocuirea tâmplăriei PVC, înlocuirea instalaţiilor electrice, reabilitare planşeului şi înlocuirea conductelor de apă potabilă. Valoarea totală a lucrărilor este de 2.915.000 de lei (cu TVA), din…

BACALAUREAT 2019 | Elev eliminat din examen pentru fraudă

Scris de Miercuri, 21 August 2019
Un candidat de la Liceul cu Program Sportiv, care susţinea, miercuri, 21 august 2019, proba la Limba şi literatura română la centrul de la Liceul Teoretic "Emil Racoviţă", a fost eliminat, pentru că a fost surprins de comisie încercând să fraudeze examenul. "Avea căşti în urechi, dar a fost depistat",…

Elevii care au voie să vină cu bâta la şcoală

Scris de Miercuri, 21 August 2019
În curtea Şcolii din Rădeşti, discut cu directorul Cătălin Porumb despre proiectele curajoase pe care le face, când, prin faţa noastră, trec liniştiţi doi copii, ambii ducând în mâini nişte bâte zdravene. Mi se fac ochii cât cepele şi-i rotesc îngrijorată când spre flăcăii înarmaţi cu ciomege, când spre directorul,…

ÎNCEPE a doua sesiune de Bacalaureat 2019. ISJ a stabilit cinci centre de examen

Scris de Miercuri, 21 August 2019
Aproximativ 2.000 de elevi gălăţeni vor intra miercuri, 21 august 2019, în emoţiile bacalaureatului de toamnă, susţinând proba scrisă la Limba şi literatura română. Pe 23 august, a fost programată proba obligatorie a profilului, la Matematică sau Istorie, iar pe 26 august va fi proba la alegere din materiile specializării…

Şcoala Nr. 26, pictată de artistul Cristian Scutaru

Scris de Miercuri, 21 August 2019
N-ai cum să treci indiferent pe lângă pe clădirea Şcolii Nr. 26, din cartierul Mazepa! Două picturi murale impresionante, intitulate sugestiv ”OPENNESS”, îţi captează instantaneu privirea şi, cel mai probabil, vei căuta unghiul cel mai potrivit pentru a face o fotografie pe care să o postezi pe Facebook ori Instagram.…

18 proiecte din Galaţi se bat pentru fondurile Ştiinţescu

Scris de Marți, 20 August 2019
18 proiecte în domenii diferite, de la tehnologie 3D, fizică, chimie, matematică la artă digitală, navomodele, teatru japonez, biologie şi agricultură, aparţinând unor ONG-uri ori grupuri de iniţiativă din Galaţi, se bat pentru finanţare în cadrul programului Ştiinţescu, aflat, în oraşul de la Dunăre la a doua ediţie. Ştiinţescu finanţează…
Pagina 80 din 218