Trei localnici din Smârdan, care la finele săptămânii trecute au pus la cale un fel de cursă cu căruţe pe un drum din comună, s-au ales cu dosar penal după ce isprava lor a ajuns pe reţelele de socializare. Indivizii, cu vârste cuprinse între 24 şi 37 de ani, au legat două căruţe şi au forţat caii să tragă în direcţii opuse. Ceea ce s-a presupus că pentru ei era o distracţie, a fost filmat şi mai apoi postat pe internet, filmarea ajungând şi la cunoştinţa poliţiştilor, care au constatat că animalele fuseseră supuse la acte de cruzime. Comportamentul brutal le-a atras celor trei un dosar penal pentru rănire sau schingiuire a animalelor.
Curse cu cai, terminate penal Scris de Mariana Constandache

