* Anul acesta, Galele Studenţeşti nu se mai desfăşoară concentrat în Bucureşti sau pe plajă la Costineşti, ci în fiecare centru universitar *
Astfel, Casele de Cultură ale Studenţilor din toată ţara, împreună cu Ministerul Tineretului şi Sportului organizează concerte, dezbateri, spectacole de teatru şi manifestări în spaţii neconvenţionale în 14 oraşe din toată ţara, inclusiv Galaţiul.
De altfel, Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi este chiar motorul acestei acţiuni la nivel naţional, astfel că în oraşul nostru se vor aduna, timp de trei zile, unele dintre cele mai în vogă trupe.
Miercuri, la „Viaţa liberă”
Galele Studenţeşti debutează, la Galaţi, miercuri, 14 octombrie, cu o dezbatere chiar la sediul „Vieţii libere”, sub titlul „Galaţiul şi viaţa studenţească”, la care vor participa principalii actori ai învăţământului universitar, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Deschiderea oficială va avea loc la ora 18 cu un târg de ONG-uri studenţeşti, urmat de spectacole ale unor trupe de la Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi, chiar la sala CCS. Distracţia se va muta apoi în campus, unde vor concerta Mihai Mărgineanu şi Bere Gratis.
Joi - sport, teatru şi muzică
15 octombrie este ziua cea mai plină, cu activităţi sportive (demonstraţie Aikido şi competiţii de fotbal, volei şi alpinism), spectacole de teatru (improvizaţie cu trupa studenţilor de la actorie şi piesa „Visez”, în regia lui Cătălin Vasiliu), la sala Teatrului Dramatic.
Ziua va fi completată de expoziţii-atelier de fotografie la sediul principal al Universităţii „Dunărea de Jos”, la Facultatea de Mecanică şi la Facultatea de Ştiinţe Economice.
Evenimentul acestei zile se va desfăşura în Club S, acolo unde va concerta trupa Fly Project, după care va urma program de club, sub titlul „DJ’s Night”.
Vineri, maraton rock
Nici a treia zi nu e de neglijat. De la ora 18,00 începe AfterGale – maraton rock, în Club S, unde vor concerta o mulţime de trupe: Greenish, Over, Y-grec, Akantyss, 768 art, Crin, Rebel fără puls, Grafic do, Andrei şi Alex.