Înjunghiatul fără vină

Înjunghiatul fără vină
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cine se aseamănă se adună, dar riscă totodată să ajungă la spital, în stare gravă *

Totul se poate, în numele fiului. Sau nu chiar totul, dar cine să mai contabilizeze? În niciun caz bărbatul care zilele trecute a intrat într-un local din Iveşti, hotărât să răzbune o bătaie pe care fiul său o încasase în zonă, nu demult. A dat ochii cu Ionel Pricope, pe care îl credea vinovat. Şi  timpul n-a mai avut răbdare. 

“Am simţit că mă trage cineva de mână, după care m-a înjunghiat. La început nici nu mi-am dat seama cine e şi ce are cu mine. După aceea am văzut că-l cunosc, dar nu-i făcusem nimic”.

“După ce m-a înjunghiat, nu ştiu ce a mai făcut el pe acolo pentru că am fugit la baie, am stat o vreme şi apoi m-am dus direct acasă. Am chemat Salvarea şi am ajuns aici”, povesteşte tânărul internat în stare gravă în urma nemeritatei “aventuri”.   

„A fost internat în stare grevă un tânăr de 20 de ani cu o plagă înjunghiată toracită şi hemopneumotorax. A scăpat operat şi cu mult noroc. Scenariu deja clasic: mediu rural, băiat tânăr, tatuat, ineluş de piercing în zona de deasupra orbitei, cuţit, motive neclare… Nu şomăm, ni se dau cu regularitate asemenea cazuri”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa. 

Poliţia a deschis o anchetă, imediat după producerea incidentului.  «În cauză se efectuează în continuare cercetări. S-a stabilit că a fost vorba despre o confuzie, căreia bărbatul acum internat i-a căzut victimă. Suntem în aşteptarea certificatului medico-legal, urmând să luăm măsurile care se impun», a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Cristina Tatulici.

Citit 853 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.