Un şofer BĂUT şi-a băgat soţia şi copilul în spital
Foto: GSG

Un şofer BĂUT şi-a băgat soţia şi copilul în spital
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Accident grav pe Drumul de Centură din Galaţi. Un bărbat în vârstă de 30 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a izbit cu maşina de un parapet, iar apoi a ricoşat într-un stâlp de iluminat public.

Din primele verificări, poliţiştii au ajuns la concluzia că bărbatul circula cu viteză excesivă, acesta fiind motivul pentru care a pierdut controlul asupra direcţiei. "Un şofer care circula pe Drumul de Centură, spre strada Prelungirea Brăilei, la intersecţia cu strada Constantin Levaditi, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a izbit de parapetul de pe partea dreaptă a străzii, după care a ajuns într-un stâlp. În urma impactului, a rezultat rănirea şoferului, dar şi a pasagerei din dreapta spate, o femeie în vârstă de 25 de ani, soţia şoferului, dar şi a unui copil de un an şi trei luni, aflat tot pe bancheta din spate. Şoferul a  fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind 0,89 g/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost transportat la spital, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei", ne-a explicat comisar şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Femeia a fost transportată la spital, fiind în stare gravă. La spital a ajuns şi copilul, acesta fiind ţinut sub supraveghere medicală.

"Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, şi urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile", a conchis purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Citit 7474 ori Ultima modificare Luni, 16 Aprilie 2018 00:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.