AMENZI de aproape 30.000 lei, aplicate de poliţiştii de la transporturi, în doar o săptămână

AMENZI de aproape 30.000 lei, aplicate de poliţiştii de la transporturi, în doar o săptămână
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de la transporturi au dat aproape 100 de sancţiuni contravenţionale în ultima săptămână în urma unor controale făcute în staţiile de cale ferată şi în trenuri. Zece persoane urmărite la nivel naţional au fost găsite în timpul raziilor.

Potrivit Poliţiei, în perioada 1–8 iunie, poliţiştii de la transporturi au făcut controale în 351 de staţii de cale ferată şi au patrulat în 394 de trenuri de călători.

În urma verificărilor, au fost depistate 10 persoane date în urmărire naţională şi 11 minori lipsiţi de supraveghere, aceştia fiind predaţi familiilor sau internaţi în centrele de plasament. De asemenea, poliţiştii au identificat şapte persoane cu afecţiuni psihice, care au fost internate în unităţi spitaliceşti.

Poliţiştii au întocmit 89 de dosare penale, în cadrul cărora se fac cercetări pentru comiterea de infracţiuni, majoritatea fiind fapte de furt, contrabandă, evaziune fiscală, braconaj piscicol şi infracţiuni la regimul circulaţiei.

De asemenea, poliţiştii au depistat în flagrant delict 44 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 98 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 27.395 de lei.

De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, bunuri în valoare de peste 58.000 de lei, printre care peşte, instrumente ilegale de pescuit, ţigarete, carburant şi alcool.

Tot în această perioadă, au fost intensificate activităţile de prevenire şi combatere a furturilor de ambarcaţiuni, motoare de ambarcaţiuni şi motovehicule nautice. Astfel, pentru combaterea ilegalităţilor poliţiştii de la transporturi navale, în cooperare cu reprezentanţi ai Autorităţii Navale Române, au organizat 80 de acţiuni şi controale, fiind verificate 81 de ambarcaţiuni de agrement, 79 de motoare de ambarcaţiune, două motovehicule nautice şi două societăţi comerciale ce depozitează ambarcaţiuni de agrement.

Controalele s-au soldat cu depistarea a 14 infracţiuni, pentru comiterea cărora sunt cercetate şapte persoane, toate depistate în flagrant delict, şi cu aplicarea a 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.880 de lei. Au fost indisponibilizate şi trei unelte de pescuit, o ambarcaţiune, un motor de ambarcaţiune, 400 de lei şi ridicate trei permise de pescuit.

Citit 1596 ori Ultima modificare Duminică, 10 Iunie 2018 17:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.