Fostă adeptă, în război cu MISA

Fostă adeptă, în război cu  MISA
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cursantă MISA până acum doi ani, femeia dezvăluie felul în care membrii cultului îşi conving adeptele să se prostitueze * Înălţarea spirituală şi atingerea feminităţii maxime – pretext MISA pentru videochat, dans la bară, prostituţie şi filme porno * Orgiile sexuale – motivate de iubirea absolută * „Dacă se fardau şi se îmbrăcau sexy, se duceau la meditaţie, la guru Bivolaru” * Dezvăluiri incendiare –  de ce îşi beau misanii urina şi date despre site-ul  joyofpee.com (bucuria pipi-ului) * Din Germania, Cecilia Tiz avertizează: „˝Săptămâna îngerilor˝ este o mişcare MISA de racolare” *

"Dacă justiţia e cum e şi nu îşi face treaba, măcar opinia publică să ia atitudine", spune Cecilia Tiz. O româncă de 43 de ani, mamă a unei fete de 16 ani, duce, din Germania, o adevărată luptă contra cultului MISA.

A fost 14 ani în Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut şi preferă să îşi asume această perioadă pe deplin. S-a desprins de mişcare, iar războiul ei împotriva practicilor oculte şi a orgiilor sexuale pe bani organizate de misani i-a adus duşmani puternici.

Dacă Cecilia Tiz, românca care locuieşte de 20 de ani în Leverkusen, Germania, spune sau nu adevărul, numai singuri puteţi decide.

Cert este că femeia este ponegrită insistent pe site-ul MISA, atacurile personale la adresa ei, publicate pe  yogaesoteric.net dezvăluind o panică suspectă din partea adepţilor lui Gregorian Bivolaru.

Îngeri MISA la Galaţi?

Mail-ul trimis de fosta adeptă MISA Cecilia Tiz pe adresa „Vieţii libere” semnala că „Săptămâna îngerilor” din Galaţi este de fapt o mişcare MISA de racolare de noi membri, prin manipularea copiilor de grădiniţă şi şcoală primară.

Publicată în ediţia de vineri a ziarului, ancheta asupra evenimentului (care aduce pe scenă seară de seară, în intervalul 26 octombrie - 1 noiembrie, micuţi puşi să cânte „Înger, îngeraşul meu” în varianta  pop-rock), a făcut accesări-record pe site-ul "Vieţii libere" („Săptămâna îngerilor” MISA la Galaţi?), fiind citit de peste 2.500 de persoane şi având 63 de comentarii, până la ora 24.

Dialog pe teme MISA, pe Messenger

Datorită informaţiilor Ceciliei, adversar declarat al MISA, „Viaţa liberă” a făcut legătura între evenimentul „cu îngeri” din oraşul nostru şi Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut: site-ul MISA promovează „Săptămâna…”, organizatorul gălăţean Mihai Teodorescu a refuzat să mai răspundă la întrebări când a fost chestionat dacă este instructor de yoga şi adept MISA, Bivolaru a tradus cărţile autorului promovat de angelinspir.ro, site-ul care prezintă şi afişul „Săptămânii îngerilor” din Galaţi etc.

Cu Cecilia Tiz am discutat pe Messenger, iar dumneavoastră puteţi decide singuri – spune Cecilia adevărul? Sau acuzaţiile de îndemn la prostituţie, avort, dans şi masaj erotic, la filmări porno şi  obiceiuri de a consuma urină aduse lui Gregorian Bivolaru şi cultului MISA sunt false?

Trecutul MISA

Elena: Cecilia, spuneai că nu mai eşti în MISA. Cât timp ai făcut parte din - ce este? - organizaţie?

Cecilia Tiz: Eu am fost cursanta MISA vreo 14 ani. Şi din ’99 până în 2004 am fost instructor MISA la Essen, în Germania.

Elena: Ok, ce se întâmplă, în fond, în MISA, de reuşeşte să fascineze atâţia oameni? Care sunt principiile de bază?

Cecilia Tiz: Păi, nu e greu de înţeles. MISA a apărut imediat după revoluţie. Imediat după o perioadă în care yoga a fost interzisă. La suprafaţă e yoga - care e o chestie mişto, din multe puncte de vedere. Dar MISA a deviat şi a intrat pe teren minat, ca să zic aşa - prostituţie, pornografie...

Ce este yoga

Elena: Yoga presupunând mişcare, aşa, pentru neofiţii ca mine.

Cecilia Tiz: Yoga e mai mult decât gimnastică. Yoga este bună şi pentru corp,  şi pentru minte. Şi textele  vechi spun că atingi eliberarea.

Elena: Ok, e o gimnastică mai cool. Scuze, sper să nu vă jignesc.

Cecilia Tiz: Că este bună pentru corp şi minte, asta e deja dovedit ştiinţific. Momentan e o gimnastică mai cool, chiar pentru foarte multă lume. Dar pe măsură ce te preocupi mai mult de domeniul ăsta îţi dai seama că merge mult mai adânc, cel puţin în cazul oamenilor pe care îi atrage.

De la yoga, la porno

Elena: Bun, şi care poate fi legătura dintre un practicant yoga - o persoană echilibrată, nu? - şi postura de actor porno? Sau cu ideea de prostituţie? Toate parcă fac parte din filme diferite.

Cecilia Tiz: Cam fac parte din filme diferite. Chiar Bivolaru a spus într-o conferinţă pe la începutul anilor ’90 că yoga nu are cum să te îndemne la prostituţie.

Elena: Şi atunci??? De ce toarnă MISA filme porno? Cum îndeamnă membrele la prostituţie?

Cecilia Tiz: Ei, a găsit o cale să îmbrace treaba asta în spiritualitate.

Elena: Cum, cum?

Cecilia Tiz: MISA toarnă filme porno şi trimite femeile pe chat şi la bară pentru bani, ca toată lumea din branşele acestea.  Dar, pentru că nu dă bine la o şcoală de yoga, care se vrea a fi cea mai mare din Europa, nu doar din România, le spune la femei tot felul de poveşti.

Ca de exemplu: filmele sunt făcute pentru a învăţa omul normal, pe care îl considera un larvar, cum e cu continenţa sexuală în care ei văd un mod spiritual de a face sex. Sex cu iubire. Atâta doar că ei şi-o pun cu tot poporul. Şi nu poţi iubi atâţia, deci tot sex e.

Poveşti de dus practicantele de nas

Elena: Cum sună o poveste? Eu să zicem că sunt practicantă yoga, iubesc îngerii şi pe Bivolaru. Cum mă convinge mentorul meu spiritual că în afară de gimnastică profundă pot să fac şi videochat?

Cecilia Tiz: Păi, mi-a povestit o prietenă, care a trăit câtva timp în ashram în Bucureşti…

Elena: …aia e tot o chestie profundă - ashram-ul…

Cecilia Tiz: …că ei i-a zis să facă videochat, dans la bară sau masaj erotic, pentru a-şi explora şi rafina feminitatea. Cam asta e placa.

La NATHA, filiala MISA din DK, aveau un shop tantric unde vindeau bare de strip, pentru explorarea şi rafinarea feminităţii şi, în afară de faptul că evoluează ele spiritual, le mai spune că îi ajută şi pe spectatori să evolueze spiritual, că îi învaţă să nu mai ejaculeze.

Sexy şi fardată, deci la meditaţie cu guru

Elena:  Pe tine nu te pufnea râsul la toate chestiile astea?

Cecilia Tiz: Stai un pic, că astea nu le afli la curs. Astea le afli pe sub mână, de la VIP-uri. Şi numai dacă eşti arătoasă.

Elena: Adică adepţii MISA chiar cred la prostiile astea?

Cecilia Tiz: Sunt mulţi care pun botul. Eu am făcut prin corespondenţă cursul şi veneam în tabere. Şi de la prima tabără deja mi se pusese pata, când am văzut instructoarele cum mergeau la vila unde era cazat Grig, să mediteze cu el. Şi de unde în cursul zilei umblau normal, de voie, când se duceau la meditaţie îşi puneau chestii sexy, se fardau de mama focului şi chestii din astea.

Şi când am aflat de concursul de miss shakti - îţi dai seama, în ultimii ani am locuit chiar în vila de lângă terenul unde se ţinea miss shakti!

Concursul e în principal numai striptease. Venea fii-mea, la vreo opt anişori şi îmi arăta ce figuri făceau alea pe scenă, de îmi venea să îmi iau câmpii.

Aşa că îţi dai seama ce mă bucur când îi văd pe ăştia că se bagă pe generaţia tânără. Chestiile care au apărut în „Gardianul”, atât în ultimele săptămâni, cât şi anul trecut, sunt chestii autentice, eu am pus la dispoziţie informaţiile.

Inamicul numărul unu

Elena: Cecilia, tu eşti din Galaţi?

Cecilia Tiz: Nu. Sunt născută în 1966, în Banat, la Jimboia, lângă Timişoara, şi crescută în Bucureşti. Locuiesc în Germania din 1989. Am fost cursant MISA cam 14 ani. I-am părăsit în 2004, la sfârşitul anului.

Elena: Îţi putem proteja identitatea dacă vrei.

Cecilia Tiz: Elena, eu sunt inamicul lor numărul unu, de doi ani. Uite aici ce reclamă îmi fac pe site-ul oficial de aproape un an de zile http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5596

Dar nici măcar numele nu mi-l ştiu corect. Că m-a chemat Cecilia Ghiţulescu până în 2007 şi pe urmă Cecilia Tiz. Nume dublu n-am purtat niciodată. Că sunt oameni simpli ca mine sau că e vorba de preşedintele alianţei europene de yoga - îi critică pe toţi.

Amănuntul… urină

Elena: Dar faza cu urina unde intră, printre yoga, porno, videochat, bară, prostituţie? Ştiu că întrebarea e clasică, dar este o curiozitate comună.

Cecilia Tiz: E o chestie complicată. Iniţial s-a pornit de la urinoterapia normală, care e ea controversată, dar se practică în toată lumea.

Elena: Tot după 1989 sau mai târziu?

Cecilia Tiz: După 89 au tradus un tratat de yoga pe tema asta - damar tantra.

Elena: Wow. Au nişte denumiri tare profunde şi toate conţin „tantra”.

Cecilia Tiz: În care, în principal, e vorba despre ingerarea urinei amestecate cu diverse pulberi de plante sau minerale. Tantra înseamnă de fapt ţesătură, legătură, în cazul de faţă e un manual tehnic de reţete magice. 

Mă rog. Ideea e că au plecat de la chestia asta, care conţinea chestii legate de sănătate şi evoluţie spirituală - text de care nu ştim dacă nu cumva a fost scris de vreun Bivolaru indian cu probleme mintale - şi au adaptat asta la nevoie lor. Renunţând la ejaculare, au găsit-o p-asta cu orgasmul sexual.

Energia sexuală – de vânzare

Elena: Cum? Explică puţin, ştii, şi eu, şi tot omul obişnuit pentru care scriu, avem nevoie de lămuriri!

Cecilia Tiz: Înţeleg ce zici, tu crezi că noi, ăştia din interior, am înţeles chestiile astea aşa ca acum? Ne-au trebuit ani să ne prindem de dedesubturi. Şi unii chiar au avut de suferit. Îţi dai seama care le e filozofia.

Elena: Care, care???

Cecilia Tiz: Filozofia e următoarea: energia sexuală e cea mai puternică din Univers - după părerea lor - şi cine o stăpâneşte pe asta devine stăpân nu doar asupra lui, ci şi asupra Universului. Ajunge la eliberare, cum zic ei. Şi atunci - spun tot ei - de ce să nu folosim noi energia asta?

În loc să ne spetim să facem asane, adică poziţiile alea corporale, facem amor cu continenţă. Misanii nu fac sex, ei fac dragoste. Adică sex cu iubire transfiguratoare, în care îşi imaginează că fiinţa iubită e o zeiţă, dacă e femeie, şi că e shiva, un fel de Dumnezeu al yoghinilor.

Sex cu toate zodiile şi www.joyofpee

Cecilia Tiz: Ei, şi ei îşi imaginează că, dacă fac amor cu parteneri din toate zodiile, înmagazinează toate calităţile zodiilor respective. Pe lângă faza cu zodiile, au mai băgat şi asta cu pee games.

Elena: Ce-i aia pee-games?

Cecilia Tiz: Pee games sunt jocurile cu pipi în timpul actului sexual. Chestii care te ajută să îl asimilezi pe celalalt, în toate aspectele lui, şi în alea subtile.. La capitolul asta filmul „Ecstasy water” poate fi numit manifestul spiritual al MISA. Acolo se spune tot, atâta că tre’ să ai mare control ca să suporţi atâta urinat. Şi scene de sex în grup! Chiar şi între femei. Cam asta e ideea.

Şi dacă tot eşti din Galaţi, poate reuşeşti să afli ceva ce eu n-am reuşit: există un site numit joy of pee, înregistrat pe o firmă gălăţeană.

Spectacolul îngerilor, tradus

Elena: Mai întâi, diseară merg la spectacolul cu îngeri. În principiu, ce am să văd acolo?

Cecilia Tiz: Acolo n-o să se întâmple nimic orgiastic. O să se facă meditaţii cu îngeri, pe muzică.

Elena: Cum e asta?

Cecilia Tiz: Îţi povestesc ei cum se ia legătura cu îngerii, în viziunea lor, îţi pun muzică ca să îţi lucreze fantezia şi aşa poţi să şi dai mâna cu îngerii ăia. Adică să crezi asta.

Elena: Şi în timpul ăsta ce faci? Murmuri rugăciuni, stai cu ochii închişi, cânţi...?

Cecilia Tiz: Nu.

Rugăciunea de 24 de ore

Elena: Cum dai mâna cu îngerii???

Cecilia Tiz: Depinde ce tehnica vor ei să pună în aplicare. Aşa venea vorba, că dai mâna cu ei. După meditaţii MISA-ne apar tot felul de mărturii, care mai de care mai mirobolante, şi sunt din ăştia care povestesc că au văzut îngeri îmbrăcaţi în ii - adică costumul popular românesc.

Elena: Formidabil, eu mă prăvălesc de râs.

Cecilia Tiz: Şi eu eram pe jos. Mai făceau ei şi rugăciunea de 24 de ore, şi era unul care tot povestea ce simţea el în rugăciunile alea.

Elena: Cum e rugăciunea asta de 24 de ore?

Cecilia Tiz: Stai şi îl rogi pe Dumnezeu să ţi se arate, să îţi vorbească. Şi era unul, Jean de la Piteşti parcă, care tot trimitea mesaje cu ultima lui rugăciune. Moarte de om. Am citit una sau două, pe urmă am renunţat. Când am văzut cum îi vorbea lui Dumnezeu am zis că Dumnezeu e bătut în cap.

Adepţi MISA în spatele show-ului cu îngeri

Elena: În general, la show-urile cu îngeri vin oameni simpli sau misani? Pe copii cine îi aduce? Un adept MISA?

Cecilia Tiz: La show-urile cu îngeri apar de-ai lor în principal. Ei sunt grosul, dar nu ştiu câtă amploare are acţiunea la ora actuală. Misanii sunt băgaţi în toate alea. Au edituri, zeci de firme, organizaţii şi fundaţii greu de depistat. Sunt infiltraţi în învăţământ, în politică, în toate şi lumea nu ştie. Noi ne dăm seama după textele pe care le folosesc.

Cum se duce naibii evoluţia spirituală…

Elena: În general, toţi sunt ciudaţi sau sunt şi misani cu capul pe umeri? Oameni care încă au simţul ridicolului?

Cecilia Tiz: Măi, eu ştiu oameni la MISA cu studii superioare, cu doctorate, care mai sunt încă la MISA. Nu pot să îmi dau seama ce îi mai ţine acolo, pentru că ştiu că ei ştiu de lucrurile necurate. Sunt însă mulţi care sunt duşi cu pluta.

În principiu nu te obligă nimeni direct să faci sau să nu faci ceva, dar se manipulează la greu. Te marginalizează dacă nu eşti ca turma şi unora le e greu şi pică în păcat. Nu zic cum se uită la cele care au copii…

Ca să înţelegi ce mă doare pe mine: dacă justiţia e cum e şi nu îşi face treaba, măcar opinia publică să ia atitudine. Nu e vorba să le dea în cap, dar să nu îi mai primească în şcoli, licee şi aşezăminte culturale.

Nota redacţiei: Cecilia Tiz a ţinut să precizeze că în dialogul despre yoga cu „Viaţa liberă” a folosit intenţionat un limbaj colocvial, pentru a se comunica cât mai bine publicului larg.

Citit 6948 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.