Un gălăţean de 29 de ani s-a "lipit" de un dosar penal, după ce a vrut să o facă pe şoferul cu o maşină care nu era a lui. Bărbatul a fost oprit în trafic pe strada Constructorilor, în plină zi, de un echipaj al Poliţiei Rutiere, care a constatat că acesta nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, maşina pe care o conducea nu îi aparţinea lui, ci mamei sale, de la care o "împrumutase" fără să ceară voie. În consecinţă, gălăţeanul s-a văzut nevoit să îşi întrerupă brusc plimbarea şi să dea explicaţii poliţiştilor, care i-au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi furt în scop de folosinţă.
Fără permis, dar cu maşină furată Scris de Mariana Constandache

