Din biroul primarului din Los Angeles, la Cudalbi
Foto: Iulia Kelt

Din biroul primarului din Los Angeles, la Cudalbi
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

"Ars Rediviva" și "Danube Media Center" prezintă 100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile.

În urmă cu zece ani, încheia cursurile Școlii de Politici Publice din cadrul Universității Pepperdine din Statele Unite ale Americii, una dintre cele mai bune facultăți de peste ocean. A produs o impresie atât de puternică încât, după zece ani, a fost desemnat drept unul dintre cei mai importanți studenți străini ce au învățat vreodată la universitatea din California!

Pe pagina de internet a universității, unde este elogiat Radu Oprea, în dreptul său stă scris Galați, România. Și funcția pe care o ocupă în prezent: cea de președinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători, filiala Sud – Est. Despre Galați vorbește și în interviul acordat reprezentanților mediului universitar: ”Cel mai important proiect în care sunt implicat e Cudalbi 2020. Este vorba de o comună marginalizată din județul meu de baștină, în care eu și echipa mea implementăm un proiect de 4 milioane de dolari, spre a face viața localnicilor mai bună”, susține Radu Oprea pe www.pepperdine.edu.

Ce legătură este între Cudalbi și Los Angeles? ”Practica pe care am făcut-o în biroul primarului din Los Angeles, în 2007, m-a condus către un curs de scriere de proiecte. Acesta și experiența din cadrul primăriei mi-au deschis calea către implementarea proiectelor”, susține Radu Oprea, ce se află în prezent în fața unei noi provocări: să ridice Dracula Village în Bran, alături de scriitorul Dacre Stoker, stră-strănepotul lui Bram Stoker.

În imagine Radu Oprea, în fața unei clădiri monument istoric de pe strada Eroilor din Galați, citește din ”Elemente de geometrie cu aplicațiunile lor” publicată la București, în 1874.

"România pe hârtie în 100 de chipuri" este un proiect privat dedicat Centenarului, realizat de Institutul Cultural "Ars Rediviva" (ICAR) și Asociaţia "Danube Media Center", a jurnaliştilor de la "Viaţa liberă". Proiectul se va finaliza cu o expoziţie care va cuprinde toate cele 100 de comori prezentate.

Citit 4095 ori Ultima modificare Duminică, 28 Octombrie 2018 16:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.