S-a îmbătat şi s-a vrut şoferiţă

S-a îmbătat şi s-a vrut şoferiţă
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

O tânără de numai 22 de ani din Frumuşiţa comis-o grav în cea de-a treia zi de Crăciun după ce s-a urcat la volanul unei maşini, cu toate că nu ar fi avut voie, sub nicio formă, să o facă. Autoturismul condus de tânără, înmatriculat în Marea Britanie, a fost tras pe dreapta aproape de miezul nopţii, pe strada Domnească din Galaţi, de un echipaj al Secţiei 5, poliţiştii observând modul nesigur în care acesta se deplasa. În momentul în care i-au cerut actele tinerei de la volan, aceasta a spus că nu are permis, iar verificarea cu etilotestul avea să îi aducă noi probleme. Agenţii au constatat că aceasta băuse destul cât să aibă o alcoolemie de 0,54 la mie în aerul expirat, motiv pentru care a fost dusă la spital pentru probe biologice. Ea este acum cercetată pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului. 

Citit 3278 ori Ultima modificare Vineri, 28 Decembrie 2018 18:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.