Două pagini muzicale cu priză la public, pe scena Liricului gălăţean

Două pagini muzicale cu priză la public, pe scena Liricului gălăţean
În imagine, Silvia şi Teodor Niţă în opereta "Silvia"
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Două pagini muzicale cu priză la public le-au fost rezervate spectatorilor gălăţeni în acest sfârşit de săptămână, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard": spectacolul de revistă "Cabaret" şi opereta "Silvia".

Sâmbătă, 16 februarie, de la ora 18,00, este programat spectacolul "Cabaret", una dintre piesele de succes, care se joacă cu sala plină  la fiecare reprezentaţie încă din 2013, când a avut loc premiera. Doi foşti colegi de teatru, Ionuţ şi Mitică, interpretaţi de Ionuţ Negrişanu şi Mitică Barbu, ambii acum bătrâni, deapănă amintiri despre ceea ce a fost odată teatrul în care au lucrat. Amintirile celor doi redau viu spectacolele susţinute pe scenă, cu mulţi ani înainte, de către fostele lor colege: Cristina (Cristina Vasopol), Mariana (Mariana Pisică), Silvia (Silvia Niţă) sau chiar de către ei. În distribuţie, alături de artiştii de la premieră - Cristina Vasopol, Mariana Pisică, Silvia Niţă, Ionuţ Negrişanu, Mitică Barbu, Mihuţ Niţă, întâlnim şi nume noi - Adrian Ţurcanu, Costel Donose şi Daniel Nistor. Regia şi scenografia sunt semnate de doi colaboratori vechi ai teatrului, Bogdan şi Daniela Drăgulescu, coregrafia îi aparţine Gabrielei Gegea, iar conducerea muzicală este asigurată de dirijorul Nicolae Mantu.

Duminică, 17 februarie, tot de la ora 18,00, sunteţi invitaţi la operetă: se  joacă "Silvia" de Emmerich Kalman. În atmosfera efervescentă, încărcată de entuziasmul publicului de la cabaretul "Orfeus" din Budapesta, celebra cântăreaţă Silvia susţine spectacolul de adio, înaintea plecării într-un lung turneu la Paris. Printre meseni circulă zvonul că, din cauza acestei plecări, a izbucnit un adevărat scandal public, între contele Boni şi prinţul Edwin, acesta din urmă fiind hotărât să împiedice prin orice mijloace plecarea Silviei la Paris. Dragostea dintre Silvia şi Edwin nu este un secret pentru nimeni, însă nu toţi sunt de acord cu ea. Familia prinţului, îndeosebi mama, Cecilia, fostă dansatoare de cabaret, se opune acestei relaţii. Eroii trec, apoi, printr-o serie de încurcături, dar totul se termină cu bine. Rolurile vor fi interpretate de: Mihaela Alexa, Florin Bobei, Silvia Niţă, Adina Lazăr, Adrian Mărginean, Teodor Niţă, Dominic Cristea, George Apostolache, Mitică Belciugan, Ovidiu Ghioc şi Bogdan Baicu. La pupitrul dirijoral va fi Dan Eugen Drăgoi.

Citit 1006 ori Ultima modificare Vineri, 15 Februarie 2019 11:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.