Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
1 comentariu

Locuitorii unui sat din județul Galați se strâng săptămânal la Căminul Cultural pentru a participa la șezătoare. Este un obicei străvechi, respectat cu sfințenie de oamenii locului, care reunește femei și bărbați, bătrâni și copii.

Locuitorii satului gălățean Odaia Manolache au fondat un grup numit „Grupul Odăieșilor”, care promovează vechile tradiții. În fiecare miercuri, femeile din localitate se îmbracă în straie populare și se întâlnesc la Căminul Cultural pentru a toarce lâna, a croșeta și a coase ii. Bărbații vin și ei la șezătoare pentru a întreține atmosfera și sunt răsplătiți cu vin din ploscă, așa cum se făcea pe vremuri.

„La şezătoare cântăm, dansăm şi lucrăm. Fiecare face ce vrea, dar în mod special ne-am axat pe cusături, pe ii. De exemplu, Aurica execută o lucrare foarte frumoasă. Este un corp din ie cu modele inspirate din prosoape şi dintr-o carte veche. Nu-i aşa că e foarte frumoasă? Bravo şi aici. Spor la lucru, trebuie să o termini că vine căldura şi ieşim în grădină. Fina împleteşte de drag şi spor. Eiii, dar bărbaţii noştri ce fac? Bărbaţii noştri trebuie să întrețină atmosfera. Ne-aţi pregătit un banc, ceva? Ca să ne relaxăm. Vrem o pauză. Dacă vreţi ceva din ploscă...trebuie să daţi, ca să primiţi”, îi încurajează pe participanții la șezătoare Ecaterina Hulea, coordonatoarea grupului „Glasul Odăieșilor”.

Pentru femeile care vin la șezătoare, cusutul reprezintă un mod de a-şi descoperi rădăcinile.

„Am o ie foarte veche şi m-am gândit să o repet. Am intrat în posesia acestei lucrări, ea datează de 150 de ani şi are în componeţă pomușorul vieţii. Am făcut rost de pânză şi m-am gândit să realizez şi eu o ie cu pomuşorul vieţii”, spune Aurica Andone, în timp ce colega de clacă, Mihaica Patache, povestește că a învățat să coase și să toarcă lâna de la mama ei: „Am învăţat de la
mama mea. Când eram mică, mama ieşea afară şi eu îi furam furca şi torceam, aşa am învăţat să torc.”

În timp ce croșetează cu multă răbdare, femeile povestesc despre viața satului, dar și despre obiceiuri străvechi moștenite de la străbunii lor.

„Acesta este un răşchitor pe care femeia de altădată făcea firul de lână. După ce torcea tanti Mihaica, ghemul venea aici, la mine, iar eu prin mişcări circulare aduceam firul de la stadiul de ghem în stadiul de scul. Aşa ne punea mama la treabă, mama torcea și noi făceam la răşchitor firul”, povestește una dintre dintre femeile care participă la clacă.

De la orice șezătoare nu trebuie să lipsească glumele, ghicitorile, doinele și cântecele populare încărcate de sfaturi moștenite de la bunici și părinți.

„Ascultaţi-mă surori pe mine şi voi, fraţii mei. E păcat, nu-i drept, nu-i bine să vinzi casa care te-a încălzit. Casa părintească nu se vinde, nu se vinde tot ce este sfânt”, este unul dintre mesajele transmise prin cântec de participanții la șezătoare.

Copiii satului participă și ei la șezătoare, unde învață tradițiile comunității și ascultă povești.

„Prin ei, prin copii, ne străduim să ducem mai departe tradiția poporului român. Să ducem mai departe această formă de îndeletnicire a femeii: de a coase şi nu numai, de a broda, de a croşeta, de a face ceva cu mânuțelele noastre”, explică Ecaterina Hulea.

La finalul șezătorii, sătenii și copiii sunt răsplătiți cu turte, iar apoi participanții se unesc într-o horă moldovenească și pleacă mulțumiți către casele lor fredonând cunoscutele versuri „Trandafir de la Moldova/ Te-aş iubi dar nu ştiu vorba/ Lunca-i luncă/ Iarba-i verde”.

Sursa: mediafax.ro

Citit 4351 ori Ultima modificare Sâmbătă, 23 Martie 2019 16:56

1 comentariu

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.