Ultima Îmbrăţişare (cod violet de vreme rea)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Aud paşi suind pe coastă,/ mici şi rari şi fără vlagă -
parcă vin din altă lume,/ parc-au mers o viaţă-ntreagă,
parcă sunt străini pe drumul/ cest aducător la mine,
parcă-s paşi bătrâni, cu zile/ scurte-scurte şi puţine,
zile triste, zile negre,/ secetoase şi amare,
parcă nu mai pot să urce/ şi pot numai să coboare!
Şi chiar cred că nu ştiu cine/ se încumetă-n dogoare -
oare ce durere-ndeamnă/ ceşti paşi singuri pe cărare? -
se apropie, s-aude,/ o aud tot mai aproape,
dinspre margine, spre margini,/ prin ţărână şi hârtoape,
dinspre ce-o fi fost să fie,/ înspre ce va fi să poată
fi, cumva, dacă nu-ncepe/ cel mai sigur niciodată!
Caut încotro s-aude,/ dincotro m-aştept s-apară -
şi o văd...şi mă cutremur.../ e bătrână, singulară...
duce cumpănă-ntr-o mână,/ ciutură-n cealaltă mână...
se opreşte... vrea să plece.../ şi o rog să mai rămână...
deschid poarta, deschid uşa.../ şi-o îmbrăţişez degrabă:
e-o fântână părăsită.../ vrea să-i dau un strop de apă!

(Din colecţia "Cele mai triste poezii rămase tablou")

Citit 1865 ori Ultima modificare Luni, 22 Aprilie 2019 17:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.