”Dăruieşte o jucărie, faci o bucurie!”
Foto: Anca Melinte

”Dăruieşte o jucărie, faci o bucurie!”
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

După succesul de anul trecut, Primăria municipiului Galaţi a dat startul celei de-a doua ediţii a campaniei "Dăruieşte o jucărie, faci o bucurie!" şi colectează jucării, cărţi sau jocuri, pe care le va dărui, pe 1 Iunie, celor aproximativ 450 de copii din centrele sociale finanțate de Consiliul Local.

Gălățenii care doresc să aducă zâmbete pe chipurile micuților din familii defavorizate sunt aşteptaţi, până pe 30 mai, la ora 12,00, la sediul Primăriei municipiului Galați, strada Domnească nr. 54. În holul instituției este amenajat un spațiu unde pot fi depozitate donațiile celor care doresc să se implice în această campanie.

"Vă invităm să fiți alături de noi şi anul acesta, pentru a le face ziua de 1 Iunie mai frumoasă unor copii", este mesajul administraţiei locale.

Citit 4401 ori Ultima modificare Joi, 16 Mai 2019 11:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.