UPDATE | IML nu a putut stabili profilul ADN
Foto: Libertatea

UPDATE | IML nu a putut stabili profilul ADN
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

UPDATE 18 august 2019 | Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a anunţat că, sâmbătă dimineaţă, 17 august 2019, Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” a înaintat constatările preliminare ale expertizei genetice judiciare, potrivit cărora au fost expertizate o parte dintre probele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la zona de lizieră de pădure din Caracal, respectiv fragmente osoase de natură umană.

"Având în vedere starea de calcinare excesivă a acestora, ca urmare a acţiunii factorilor fizico - chimici la care a fost supus materialul biologic osos, nu s-a putut evidenţia niciun profil ADN", arată DIICOT. 

Reprezentanţii Direcţiei precizează că, prin adresa emisă astăzi, procurorii DIICOT - Structura Centrală au reiterat Institutului Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” dispoziţia de efectuare în continuare, în regim de urgenţă, a expertizei genetice judiciare asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinţilor şi a altor mijloace materiale de probă găsite cu ocazia cercetării la faţa locului.

Anterior, raportul preliminar de expertiză medico-legală antropologică a arătat că fragmentele osoase examinate, care au fost găsite la liziera pădurii, provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani şi sunt altele decât cele descoperite la locuinţa lui Gheorghe Dincă, despre care s-a confirmat că sunt rămăşiţele Alexandrei Măceşanu.


UPDATE, miercuri, 14 august 2019. Oasele găsite în pădurea din Caracal provin de la o persoană de sex feminin | Raportul preliminar de expertiză medico-legală antropologică arată că fragmentele osoase care au fost găsite la liziera pădurii provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani şi sunt altele decât cele descoperite la locuinţa lui Gheorghe Dincă şi care s-a confirmat că sunt rămăşiţele Alexandrei Măceşanu.

Prin adresa din data de 13.08.2019, Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” a înaintat către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism raportul de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase găsite cu ocazia conducerii în teren a inculpatului Dincă Gheorghe la data de 05.08.2019, în zona de lizieră de pădure amplasată pe terenul Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal, indicate de către inculpat ca aparţinând victimei majore, a anunţat miercuri DIICOT.

„Din analiza raportului preliminar de expertiză medico-legală antropologică rezultă că fragmentele osoase examinate provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani şi că sunt altele decât cele ce s-au individualizat anatomic printre resturile scheletale descoperite în urma percheziţiei domiciliare efectuate la data de 27.07.2019 la locuinţa inculpatului Dincă Gheorghe”, precizează DIICOT.


(5 august 2019) Rămăşiţe umane într-o pădure de lângă Caracal | Anchetatorii au găsit, luni, 5 august 2019, rămăşiţe umane într-o pădure de lângă Caracal, despre care Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor din Caracal, susţine că ar fi ale Luizei Melencu, tânăra dispărută în luna aprilie şi despre care se presupune că ar fi a doua victimă a bărbatului, au declarat surse judiciare.

Procurorii DIICOT au explicat că au fost identificate şi ridicate mai multe categorii de urme criminalistice, ce urmează a fi procesate, fiind cercetate până acum locuinţa, dependinţele, autoturismul şi autoutilitara bărbatului.

Activităţile de cercetare şi căutare vor continua în zilele următoare.

Citit 1764 ori Ultima modificare Luni, 19 August 2019 00:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.