1.000 de pachete de ţigări, ”găsite” pe marginea drumului

1.000 de pachete de ţigări, ”găsite” pe marginea drumului
Captură în trafic
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Poliţiştii de frontieră gălăţeni au descoperit în trafic un bărbat care avea în maşină 20.000 de ţigarete de contrabandă. Captura a avut loc luni, 5 august, în jurul orei 20.30. Poliţiştii se aflau pe DJ 251G, între localităţile Vârlezi şi Corni, unde au oprit un Volkswagen Sharan, condus de un gălăţean de 49 de ani.

"În urma controlului efectuat, au fost descoperite în spatele scaunelor din faţă, pe podeaua maşinii, două colete împachetate în folie de plastic, de culoare neagră, ce conţineau 20.000 de ţigarete (1.000 de pachete - n.r.)", se arată într-un comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Bărbatul prins cu ţigările în maşină le-a spus poliţiştilor că găsise cele două colete pe marginea drumului şi că intenţiona să le predea către cel mai apropiat post de poliţie. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 12.000 de lei, a fost confiscată. În prezent, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Citit 1826 ori Ultima modificare Marți, 06 August 2019 17:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.