Pesta porcină a ajuns la Galaţi

Pesta porcină a ajuns la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit din nou, marţi dimineaţă, după ce laboratorul pentru Siguranţa Alimentelor Bacău a confirmat o nouă îmbolnăvire cu virusul pestei porcine africane. Astfel, în cadrul şedinţei CJSU s-a aprobat Planul de măsuri la confirmare în zona de protecţie şi cea de supraveghere ca urmare a apariţiei unui focar de pestă porcină africană într-o gospodărie din marginea sudică a municipiului Galaţi (cartier Barboşi). În cadrul şedinţei s-a decis uciderea preventivă a suinelor din această gospodărie (patru porci adulţi şi 10 tineret).

În urma confirmării focarului s-a instaurat o zonă de protecţie în jurul focarului, de minim trei kilometri, şi o zonă de supraveghere în jurul focarului, de minim 10 kilometri, care include zona de protecţie, cuprinzând localităţile Galaţi, Smârdan, Şendreni, Şerbeştii Vechi, Traian, IC Brătianu (judeţul Tulcea), Vădeni şi Baldovineşti (judeţul Brăila), precum şi Fondurile de vânătoare 1 Şendreni, 44 Tuluceşti şi 43 Galaţi. „În aceste zone, deplasarea şi transportul porcilor pe drumurile publice sunt interzise, cu excepţia cazului când sunt avizate de autoritatea veterinară; niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizare; animalele sunt supuse catagrafierii şi supravegherii clinice de către medicii veterinari etc.”, au stabilit autorităţile.  

Reamintim că pesta porcină africană nu se transmite la om, dar poate avea un impact social şi economic major, întrucât nu există vaccin ori tratament pentru această boală.

Citit 1118 ori Ultima modificare Marți, 13 August 2019 20:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.