Avaria de pe Faleză, ca un punct turistic

Avaria de pe Faleză, ca un punct turistic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ştiţi cum se spune, când cineva sapă o groapă foarte adâncă: la un moment dat va da de… China! Cam aşa s-ar putea spune şi despre groapa căscată la Elice, de când a apărut avaria la canalul colector de acolo. 

Ei bine, locul a devenit un important obiectiv turistic, cel puţin asta se poate spune având în vedere numărul curioşilor care se adună, zilnic, în jurul gardului de protecţie, în încercarea de a vedea fundul gropii şi, de ce nu?, China!

Deja, cei care trec des pe acolo au şi identificat locurile din care se vede cel mai bine groapa.

Atenţie, însă!, terenul este şubred, iar pământul, foarte ud, aşa că respectivii curioşi ar trebui să ia în consideraţie acest lucru, atunci când se apropie atât de tare de marginea gropii…

Cât priveşte lucrările de reparaţii, acestea sunt executate, deocamdată, de SC Vâlceana.

Luni, la faţa locului lucrau mai mulţi muncitori, alături de ingineri şi reprezentanţi ai SC Apă Canal. Asta, şi pentru că s-a luat decizia devierii conductei de apă (care trece pe deasupra canalului colector şi care, din cauza reparaţiilor, va fi şi ea afectată).

Ca urmare a acestui fapt, conducta de apă care alimentează mii de consumatori din Valea Oraşului, dar şi din centru până în Piaţa Mare, a fost deviată, luni.

Deşi, la faţa locului, ai spune că pentru remedierea avariei ar trebui să treacă cel puţin o lună, autorităţile spun că lucrările nu vor dura mai mult de 8 zile.

Desigur, pentru binele şoferilor blocaţi zilnic în trafic, pe Brăilei, zeci de minute, am vrea să credem estimarea făcută de autorităţi…

Citit 1242 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.