Un şofer a adormit la volan şi s-a răstunat cu maşina. O tânără este în comă

Un şofer a adormit la volan şi s-a răstunat cu maşina. O tânără este în comă
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

O tânără a fost grav rănită, iar alte două persoane au scăpat cu leziuni ceva mai uşoare, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe DN 26, din cauză că cel aflat la volan a pierdut, pentru câteva secunde, lupta cu oboseala.

Accidentul s-a petrecut joi dimineaţă, 2 iulie 2020, pe DN 26, la Şiviţa din cauză că şoferul, un tânăr de 22 de ani din localitate, ar fi aţipit la volan. Au fost suficiente câteva secunde să piardă controlul direcţiei, maşina ieşind de pe carosabil şi răsturnându-se. Din impact, autoturismul a revenit pe asfalt, repetatele rostogoliri provocându-le traume severe celor aflaţi înăuntru, şoferul şi două tinere, ambele de 18 ani. Una dintre ele a fost rănită grav la cap, fiind preluată în comă de echipajele de salvare. Şoferul şi cealaltă pasageră au suferit leziuni mai uşoare, dar au avut şi ei nevoie de îngrijiri medicale.

În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: GSDG

Citit 8640 ori Ultima modificare Vineri, 03 Iulie 2020 15:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.