Amenzi de sute de mii de lei pentru încalcarea regulilor din starea de alertă

Amenzi de sute de mii de lei pentru încalcarea regulilor din starea de alertă
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

În perioada 10-12 iulie, sub autoritatea Instituției Prefectului, au continuat activitățile de monitorizare și control privind respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, legate de prevenirea și limitarea răspândirii virusului Sars Cov2.

În cadrul acțiunii, au fost verificate 808 societăți comerciale, fiind aplicate șapte sancțiuni contravenționale operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/ privat/ închis pentru care au fost instituite interdicții/ restricții și două sancțiuni contravenționale pentru modul necorespunzător de amenajare a teraselor, privind distanța dintre mese, valoarea totală a acestora însumând 6.000 de lei.

De asemenea, au fost aplicate: 231 de sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsurile de protecție individuală, în valoare totală de 26.100 de lei; 63 la Legea nr. 61/1991 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare totală de 34.000 de lei; două la Legea nr. 12/1990, în valoare totală de 2.000 lei, și 379 de sancțiuni pentru încălcarea legislației rutiere conform prevederilor OUG 195/2020, în valoare totală de 109.621 de lei.

La aceste acțiuni, au participat 610 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, 58 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Galați, 6 reprezentanți din cadrul ANPC Galați, 10 reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați, 7 reprezentanți din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și 73 de polițiști din cadrul Poliției Locale Galați.

Citit 2544 ori Ultima modificare Sâmbătă, 18 Iulie 2020 02:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.