Începe strângerea semnăturilor pentru candidaţi

Începe strângerea semnăturilor pentru candidaţi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Începând de astăzi, 20 iulie, potrivit calendarului alegerilor anunţat de Autoritatea Electorală Permanentă, partidele şi alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot începe strângerea de semnături pentru susținerea candidaţilor la primărie, preşedinţia Consiliului Judeţean, consilii locale, consiliul judeţean.

Depunerea candidaturilor va începe pe 7 august şi se va încheia pe 18 august. Acestea pot fi contestate sau respinse de către Biroul Electoral, motiv pentru care abia pe 24 august candidaturile vor rămâne definitive şi vom şti pe cine vom găsi pe buletinele de vot.

Pe 26 august vom cunoaşte şi ordinea candidaţilor pe buletinele de vot, pentru că va avea loc tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine.

Campania electorală va începe pe 28 august şi se va încheia pe 26 septembrie, la ora 7,00.

Legea alegerilor locale, promulgată joi de Klaus Iohannis, stabilește data de 27 septembrie ca dată a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale. Votul va începe la ora 7,00 şi se va încheia la ora 21,00.

Respectarea acestui calendar, inclusiv a datei alegerilor, depinde însă de pandemie, pentru că există suficiente voci care cer amânarea scrutinului pentru primăvara anului viitor.

Citit 1557 ori Ultima modificare Duminică, 19 Iulie 2020 23:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.