Transportul ilegal al zilierilor l-a făcut pe un gălățean să recidiveze (VIDEO)

Transportul ilegal al zilierilor l-a făcut pe un gălățean să recidiveze (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Deși a fost sancționat în cursul săptămânii pentru că transporta ilegal zilieri, un bărbat, de 51 de ani, și-a reluat activitatea și, după ce a schimbat mașina, a revenit în trafic. Din păcate pentru el, autoutilitara de marfă cu care transporta zilieri a fost oprită în trafic de polițiștii de la rutieră.

"Sâmbătă dimineață, în jurul orei 05,20, polițiștii Serviciului Rutier Galați au depistat in trafic, la volanul unei autoutilitare care circula pe o stradă, din localitatea Cuza Vodă, un bărbat, de 51 de ani, ce efectua transport de persoane contra cost, fără a deține autorizație de transport în regim de închiriere. 

În interiorului autovehiculului, destinat exclusiv transportului de marfă , au fost identificate 15 persoane.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul aflat la volan fusese sancționat contravențional în cursul săptămânii, pentru o faptă similară, la acel moment fiindu-i suspendat și dreptul de utilizare a vehiculului cu care fusese depistat", ne-a declarat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Pentru contravenția constatată sâmbătă dimineață, bărbatul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 5.000 de lei, fiindu-i suspendat totodată și dreptul de utilizare pentru o perioadă de șase luni, a autoutilitare cu care a fost depistat.

VEZI VIDEO MAI JOS

Media

Citit 5313 ori Ultima modificare Luni, 03 August 2020 01:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.