Gruparea lui ”Gelu Țăranu”, deferită justiției - după ce a creat un prejudiciu de aproape 3 milioane de euro

Gruparea lui ”Gelu Țăranu”, deferită justiției - după ce a creat un prejudiciu de aproape 3 milioane de euro
Fostul consilier local va fi judecat la Curtea de Apel București
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

DIICOT a finalizat ancheta în dosarul în care a fost cercetat și omul de afaceri gălățean Radu Gheorghe, zis "Gelu Țăranu", fost consilier local. Procurorii au dispus trimiterea în judecată a zece persoane, acuzate de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, deturnarea licitaţiilor publice, în formă continuată, instigare la deturnarea licitaţiilor publice şi complicitate la deturnarea licitaţiilor publice, în formă continuată. Pe lângă fostul consilier local, în dosar au mai fost cercetați doi cetăţeni olandezi, doi avocați şi un executor judecătoresc.

Anchetatorii au stabilit că gruparea infracțională a fost pusă la cale, în 2008, de Gheorghe Radu și David Johan Bies, cărora li s-au alăturat și ceilalți inculpați din dosar. "Grupul infracțional era  specializat în comiterea infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice, prin obţinerea informaţiilor prealabile cu privire la bunurile imobile supuse executării silite, urmată de realizarea unor înţelegeri prealabile în vederea asigurării adjudecării bunurilor imobile la preţuri derizorii", susțin procurorii DIICOT.

Mai exact, în perioada 2008-2009, bunurile executate silit au fost folosite drept garanții pentru obținerea unor credite de la bănci, credite care nu mai erau apoi restituite sau erau restituite parțial. "Respectivele contracte de credit au fost acordate preponderent de către o importantă instituţie bancară din România, unor diferite persoane fizice sau juridice, termenul de restituire fiind unul foarte scurt, respectiv aproximativ un an, iar valoarea acestor credite fiind una foarte mare (majoritatea având o valoarea de cel puţin 1.000.000 de euro). Astfel, s-a constatat că încă de la momentul aducerii în garanţie a bunurilor imobile ce fac obiectul prezentei cauze s-a urmărit executarea silită a acestora", au artătat, în rechizitoriu, procurorii DIICOT.

Ținând cont că instituțiile financiare nu își mai primeau banii dați drept credite, bunurile puse gaj erau executate silit. "Membrii grupării, prin înțelegeri prealabile, l-au determinat pe executorul judecătoresc să desfăşoare licitaţiile publice cunoscând că între licitatori există înţelegeri prealabile în vederea adjudecării bunurilor imobile ce făceau obiectul executării silite la preţuri derizorii (aproximativ 8-9 la sută din valoarea de evaluare)", mai rețin anchetatorii.

Procurorii explică în cadrul rechizitoriului și faptul că "după atragerea executorului judecătoresc în cadrul grupului infracţional organizat, orientarea grupului infracţional organizat s-a mutat spre un alt tip de bunuri supuse executării silite sau urmăribile, respectiv asupra cumpărării/ cesionării de către membrii grupului infracţional organizat a creanţelor unor diferite persoane juridice, în vederea aducerii la îndeplinire a procedurii falimentului, asigurându-şi astfel exploatarea activului patrimonial al debitorilor prin adjudecare sau cumpărare de creanţe la preţuri derizorii".

Anchetatorii spun că în perioada 2018-2019 au avut loc sute de licitaţii publice pentru adjudecarea, la prețuri derizorii, unor imobile executate silit. "În aceste împrejurări, membrii grupului infracţional organizat având deja acumulată o experienţă în domeniul imobiliar au început să participe la majoritatea licitaţiilor publice organizate, dezvoltând relaţii apropiate care au condus, în timp, prin modalitatea de acţiune, la extinderea scopului ilicit al grupării infracţionale de la infracţiunea de deturnarea licitaţiilor publice în scopul obţinerii dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile la preţuri derizorii la scopul de a participa/ adjudeca bunurile părţi sociale ale unor persoane juridice în scopul scoaterii acestora fie de sub incidenţa normelor privind procedura insolvenţei/ falimentului, fie de sub urmărirea de către diferiţi creditori bancari în vederea recuperării creanţelor", mai arată procurorii.

Prejudiciul cauzat este în sumă de 2.730.076,39 de euro.

Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti, unde va fi pronunțată o primă sentință.

Citit 7842 ori Ultima modificare Vineri, 31 Iulie 2020 00:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.