S-a oprit cu mașina în magazin

S-a oprit cu mașina în magazin
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Un eveniment rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale, a avut loc sâmbătă seară pe strada Brăilei, în Țiglina I. Un autoturism a ieșit de pe carosabil, pe sensul de deplasare dinspre Inelul de Rocadă către Mazepa, a pătruns pe trotuar și s-a oprit în vitrina unui magazin de articole vestimentare, aflat la intersecția străzilor Brăilei și Saturn. Din fericire, mașina nu a întâlnit în cale vreun pieton, dar a făcut praf vitrina magazinului. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că șoferul, un bărbat în vârstă de 47 de ani, nu se afla sub influența alcoolului. Bărbatul le-a declarat polițiștilor că a pierdut controlul direcției după ce a fost acroșat în trafic de un alt autoturism, al cărui șofer și-a continuat drumul. Polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a-l identifica pe șoferul fugar și pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc succesiunea de evenimente.

Citit 5077 ori Ultima modificare Duminică, 27 Decembrie 2020 16:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.