Demolare cu plânsete şi strigăte

Demolare cu plânsete şi strigăte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ieri a început demolarea pizzeriei Da-Isi * Autorităţile locale spun că doar respectă legea * Patronul pizzeriei strigă că este un abuz şi îşi va căuta dreptatea în instanţă

„Mi-ai călcat copiii în picioare. Dumneavoastră ori sunteţi dezinformat, ori cineva vă presează să ne faceţi nouă rău… Aveţi şi dumneavoastră copil, să aveţi parte de răul pe care mi-l faceţi mie”, i-a urat, de dimineaţă, viceprimarului Nicuşor Ciumacenco, concubina italianului Giovani Isidoro Panetta.

În acest timp, patronul pizzeriei Da-Isi, cu fetiţa cea mică în braţe, urmărea, cu privirea tristă, de la etajul construcţiei, scena de afară: angajaţii Ecosal veniţi să îi demoleze pizzeria, mascaţii de la Poliţia Locală, vicele, avocatul, presa şi mulţi gură-cască…

Viceprimarul Ciumacenco: „Domnul Panetta a avut timp să îşi demoleze singur construcţia. Nu a făcut acest lucru. Primăria va demola construcţia întrucât este ridicată ilegal, avem toate actele necesare care să demonstreze acest lucru.

De ce nu s-a demolat această construcţie, deşi există de zeci de ani de zile decizia, nu pot răspunde, însă se va face o anchetă internă şi la nivelul Primăriei.

În legătură cu acest caz ar trebui să se sesizeze şi alte instituţii publice, precum DNA, Parchetul şi chiar Oficiul pentru Imigranţi. În ultimele 30-40 de zile, familia Panetta a primit cinci notificări, este o glumă să spună că nu ştiau de demolare...

Nu vom construi în locul pizzeriei un supermarket sau altceva ce se spune. Va fi aici o piaţă sau un parc. Am spus că nu vom mai tolera construcţiile ridicate ilegal şi asta facem acum. Îmi pare rău pentru familiile care munceau aici, dar asta este legea. Dacă investitorul are obiecţii, se va adresa instanţei, aşa cum a mai făcut, dar de fiecare dată a pierdut procesele”.

* Supermarket în loc de pizzerie?

„Sigur, instanţa, asta este jucărica voastră… Că noi vă dăm în judecată şi dacă pierdeţi nu plătiţi voi, ci tot din banii cetăţenilor… Trebuie să ne daţi o locuinţă, la schimb, unde să ne ducem? În stradă? Noi am cumpărat aici de bună credinţă, Primăria nu ne-a spus că există un litigiu. Sigur, ne demolaţi pe noi, care plătim 40 de milioane de lei [vechi] pe an şi vine un supermaket care vă dă două-trei milioane de euro…”, a spus, supărată, concubina lui Panetta.

După ce a privit cum angajaţii Ecosal urcă şi îi iau din clădire mesele şi scaunele, italianul a sunat la 112. „Am sunat să vină poliţia, că îmi ia din bunuri, este abuz! Domnul viceprimar, nu e frumos ce faceţi! Mi-aţi promis că îmi daţi un alt spaţiu comercial, de ce nu vă ţineţi de cuvânt?

De ce mi-aţi promis şi apoi mi-aţi spus să sun la agenţii imobiliare?”, l-a interpelat Isidoro pe Ciumacenco, edilul respingând acuzaţiile. Ştefan Gohoreanu, reprezentant al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, a confirmat apelul: „La apelul formulat, doi agenţi s-au deplasat la faţa locului, însă s-au retras după ce reprezentanţii Primăriei au prezentat actele de demolare a construcţiei”.

* Cazul va continua cu un alt proces

Şi avocatul familiei Panetta, Aurelian Vizinteanu, i s-a adresat viceprimarului, agitând notificarea: „Dumnealui spune că ne-a adus la cunoştinţă despre decizia de desfiinţare a construcţiei, însă această notificare nu face referire la nicio dispoziţie a primarului.

Pe 22 iulie a expirat vechea autorizaţie de demolare. Pentru demolarea de astăzi ar fi trebuit să se elibereze o altă autorizaţie de desfiinţare. E un abuz şi vom face demersuri legale, cerând despăgubiri în instanţă”.

Reamintim că pizzeria cu etaj, ridicată lângă Biserica Mavramol (monument istoric aflat pe lista UNESCO), este o clădire pentru care magistraţii gălăţeni au emis încă din 1997 o decizie definitivă şi irevocabilă de demolare, din cauza lipsei de autorizaţie.

După ce ani de zile această decizie nu a fost pusă în aplicare de autorităţile locale, la jumătatea lunii iulie 2011, enoriaşii şi Mihai Gheorghe, preotul bisericii Mavramol, au participat la protest de stradă, cerând Primăriei să demoleze construcţia, care a fost ridicată pe fostul cimitir al călugărilor. În replică, însă, patronul pizzeriei cu pricina, Giovani Isidoro Panetta, spune că a cumpărat construcţia, de bună credinţă, în 2002, când nicio autoritate locală nu i-a spus că ar exista un litigiu în legătură cu respectivul imobil.

Patronul pizzeriei a spus că a investit aici în jur de 100.000 de euro şi că prin demolarea clădirii va rămâne pe drumuri cu concubina şi cei trei copii, la fel ca şi cei opt angajaţi ai pizzeriei.

Citit 3327 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.