Spectacol gălăţean, nominalizat la Premiile UNITER

Spectacol gălăţean, nominalizat la Premiile UNITER
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cristian Ban este nominalizat la Premiul pentru cea mai bună regie pentru spectacolul "MaMe" pe care l-a montat la „Fani Tardini” în 2020. „Spectacolul „MaMe” (Teatrul „Fani Tardini” Galați) a fost nominalizat anul acesta la premiul Uniter pentru cea mai bună regie. A fost unul din cele mai frumoase și senine proiecte la care am lucrat în ultimii ani, așa că mulțumesc echipei, publicului de acolo și juriului pentru nominalizări", spune regizorul Cristian Ban.

„MaMe” este o creație colectivă bazată pe amintirile actorilor din distribuție și pe relațiile acestora cu mamele din viața reală. Patru femei anonime, despre care nimeni nu știa nimic, devin personajele principale în acest spectacol despre memorie, copilărie, bătrânețe și ceea ce ne unește pe toți când auzim sau pronunțăm cuvântul mama. În distribuție, actorii: Svetlana Friptu (Mama lui Radu), Radu Horghidan (Radu), Ana Maria Ciucanu (Mama lui Ionuț), Ionuț Moldoveanu (Ionuț), Elena Anghel (Mama lui Ștefan), Ștefan Forir (Ștefan), Oana Mogoș (Mama lui Răzvan) și Răzvan Clopoțel (Răzvan). Scenografia este creația Iuliei Gherghescu. Spectacolul a avut premiera pe 18 ianuarie 2020.

Puteți acorda votul dvs. pentru spectacolul gălăţean aici: https://www.uniter.ro/pariul-publicului-la-gala-premiilor-uniter-2021/?fbclid=IwAR1muC2R1JbB_RRN2wAqbT5IlmgRn4dy3yqv8zPolmF7eoZLccubLTsbSlc

Gala Premiilor UNITER, ediția a XXIX-a, 19 iulie 2021, ora 21:00, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Mare
Transmisiune în direct pe TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova și Radio România Cultural
Online pe www.tvr.ro, www.uniter.ro si pe pagina de facebook a UNITER
Puteţi vota până la ora 19:00.
Citit 1121 ori Ultima modificare Luni, 19 Iulie 2021 17:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.