Mai vine şi moara la sac

Mai vine şi moara la sac
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Galaţi, nu prea sunt zile în care să poţi spune că e gol de producţie. Dimpotrivă,  foarte mulţi gălăţeni vin să-şi schimbe cărţile de identitate din diverse motive.

Pentru orăşenii potenţiali beneficiari ai unor astfel de servicii e, într-un fel, mai simplu; se prezintă la ghişeul serviciului cu documentele necesare, după care „procedurile” curg în ordinea lor firească.

Mai greu e pentru cei din mediul rural care au de făcut şi drumul de la ţară la oraş şi invers. Asta costă, nu-i aşa?, şi bani, şi… timp.

Deplasări în mediul rural

„Pentru a veni în întâmpinarea acestora şi a-i ajuta, noi”, ne spune Mariana Palade, şefa serviciului amintit, „ne-am făcut o programare şi ne deplasăm noi, mai ales în localităţile în care sunt mai mulţi cetăţeni în ilegalitate din punctul de vedere al actelor de evidenţă a persoanei”.

„Îi scutim pe oamenii aflaţi în această situaţie să cheltuiască nişte bani în plus,  mai ales în cazul în care trebuie făcute acte de identitate pentru copiii care împlinesc 14 ani, aceştia fiind nevoiţi să vină şi însoţiţi de părinţi”.

„În acest mod degrevăm şi activitatea de la ghişeele de la sediul serviciului”.

„Acţiunile noastre au finalitate şi ca urmare a concursului pe care ni-l acordă şefii posturilor comunale de poliţie.”

În perioada imediat  următoare vom descinde:  la Frumuşiţa, pe 28 mai; la Cuza Vodă, pe 4 iunie; la Folteşti, pe 11 iunie; la Pechea, pe 23 iunie.

De altfel, la Pechea sunt în total aproximativ 500 de persoane care trebuie să intre în legalitate cu documentele de identitate. 

Documentele necesare

În fine,  pentru a intra în legalitate, e de nevoie  de acte de spaţiu (adeverinţe de le primării pentru cei din mediul rural), acte de stare civilă  în copie, dar însoţite şi de originale, dovada achitării taxei  de 14 lei la oficiile poştale din localitate, timbru fiscal în valoare de 4 lei, cartea de identitate expirată (în copie şi cu originalul).

Beneficiare ai unei asemenea acţiuni mai sunt şi persoanele cu handicap sau netransportabile, atât din municipii, cât şi din localităţile rurale.

Mai trebuie ceva ca toată lumea să intre în legalitate cu actele de identitate? Probabil doar un pic de interes…

Citit 1163 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.