BlackFriday cu "promoții" la infracțiuni online

BlackFriday cu "promoții" la infracțiuni online
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Infractorii din online au lansat deja propriile "campanii promoţionale" în perioada de BlackFriday, folosindu-se de imaginea unor branduri cu renume în România, precum Rompetrol, Profi sau Poşta Română. În perioada următoare nu este exclus ca infractorii care acționează în mediul online să extindă numărul de organizaţii a căror identitate vizuală este folosită în atacuri, avertizează experţii Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).

"Sub pretextul posibilităţii de a câştiga un premiu sau un voucher de cumpărături, utilizatori din România primesc (pe social media sau aplicaţii de mesagerie) mesaje cu linkuri către site-uri compromise, unde se prezintă oferte promoţionale false. Echipa Directoratului a primit notificări cu privire la existenţa unor astfel de tentative, de la utilizatori care au realizat că este vorba despre o păcăleală, şi a luat imediat măsurile necesare închiderii lor. Cu toate acestea, atacatorii pun în funcţiune noi site-uri care găzduiesc astfel de iniţiative frauduloase aproape zilnic", semnalează specialiştii DNSC, pe pagina de Facebook a instituţiei.

Aceştia recomandă să se evite accesarea linkurilor provenite din surse necunoscute şi să fie analizate cu o soluţie de securitate, înainte de a face click, să nu se furnizeze date cu caracter personal, financiar sau date de autentificare în urma primirii unor astfel de linkuri, să se verifice mereu existenţa promoţiei pe canalele oficiale ale brandului (site, canale verificate de social media) şi să se raporteze orice ofertă sau concurs care ridică suspiciuni la 1911 sau alerts

dnsc.ro.

Citit 873 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Noiembrie 2021 00:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.