Magistrații și avocații vin în sprijinul copiilor defavorizați

Magistrații și avocații vin în sprijinul copiilor defavorizați
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Vineri, 3 decembrie, Asociația Avocaților din Baroul Galați, în parteneriat cu Baroul și Curtea de Apel Galați, a demarat un proiect în cadrul căruia își propune, printr-o serie de evenimente organizate până după Anul Nou, să transforme Sala Pașilor Pierduți din Palatul Justiției într-un decor de poveste, cu brad de Crăciun, ghirlande luminoase și alte ornamente de sărbătoare.
În plus, după cum ne-a precizat avocatul Cristian Săraru, decan al Baroului Galați, "expoziția de tablouri, în mare parte create de avocați și de magistrați, va fi una cu vânzare, iar fondurile vor fi donate Asociației Avocaților, care, mai departe, va folosi acești bani pentru a ajuta Fundația gălățeană «Inimă de Copil». Totodată, va exista o colectă de cărți, care vor fi donate unei școli din județ, evident tot în beneficiul copiilor. Toate acestea le considerăm ca fiind un strop de normalitate în această perioadă, marcată de pandemie".
La rândul său, judecătorul Cosmin Mihăilă, președintele Curții de Apel Galați, a apreciat inițiativa Baroului, care se înscrie pe linia unei bune cooperări. "Acest proiect, cu pronunțat caracter social, se adresează tuturor, de la avocați, la personalul instanțelor, dar și familiilor acestora, scopul final fiind ajutorarea unor persoane defavorizate din județul nostru, în special copii", a menționat președintele Curții de Apel.

Citit 2112 ori Ultima modificare Luni, 06 Decembrie 2021 00:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.