Apatică ca orice fluviu plafonat, Dunărea gălăţeană crede că şi dacă creşte cu 2 centimetri, tot este mai mult decât nimic.
Cum era de aşteptat, nopţile pierdute la meciuri, la televizor o costă în timpul zilei, ritmul fluviului pierzând mult din elanul de la începutul lunii.
Deşi mai are puţin şi rămâne repetentă, Dunărea nu pune mâna pe o carte, ci stă în continuare pe terase, la palavre, la o cotă de 590 de centimetri, în văzul unui oraş întreg.
Şi doar i-am zis că dacă ne enervăm, o mutăm în altă clasă şi noi ne transferăm pe Rin.
