Refugiații ucraineni, angajați fără aviz

Refugiații ucraineni, angajați fără aviz
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Cetățenii ucraineni refugiați la noi și care doresc să își găsească un loc de muncă pot fi angajați fără acel aviz de angajare, obligatoriu până acum, potrivit legilor imigrării. Facilitatea le este acordată acelor refugiați care nu solicită o formă de protecție pe teritoriul statului român și pentru care a fost aprobată această reglementare cuprinsă în OUG 22/2022, pentru stabilirea unor măsuri de sprijin şi asistenţă umanitară. O altă facilitate le este acordată ucrainenilor care se aflau deja pe teritoriul țării dinainte de izbucnirea conflictului. Aceștia pot solicita prelungirea dreptului de şedere în scop de muncă şi eliberarea unui permis unic, fără obligativitatea obţinerii unei vize de lungă şedere pentru angajare în muncă. Permisul unic, care va atesta dreptul de a ședea în România și de a munci, va avea valabilitate de cel mult un an. Dreptul de ședere se va putea prelungi pe perioade succesive de maximum un an în care sunt menţinute condiţiile care au stat la baza acordării dreptului de muncă iniţial. La Galați, facilitățile legale rămân, deocamdată, fără suport concret pentru că refugiații care ajung aici nu s-au arătat interesați să se angajeze. De la izbucnirea conflictului, niciunul nu s-a prezentat la AJOFM Galați pentru a se interesa și de a beneficia de serviciile gratuite, iar la vizita reprezentanților AJOFM la centrul de cazare de la blocul M11, nu s-a concretizat nicio ofertă. 

 

Citit 1894 ori Ultima modificare Joi, 17 Martie 2022 22:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.