* Gălăţeanul moare, dar nu se predă! *
Din patriotism, unii gălăţeni continuă să pună economia în mişcare: mai o bere, mai un mic; să mai dea de lucru şi la alţii… Duminica, cel puţin, are tot omul dreptul să se relaxeze, după ce a ajutat sau nu la ridicarea unui dig…
Chiar şi umflată de parcă ar fi gestantă, Dunărea continuă să fie o puternică atracţie! Pe Faleza inferioară, strecurându-se pe lângă versantul înverzit după ce-au coborât scările înguste, am văzut duminică la prânz oameni de toate vârstele făcând fotografii cu băncile cele noi, aşezate acum direct în apă, cu noul peisaj veneţian, acoperit de ape.
Cine voia totuşi să bea o cafea, o bere, mai găsea, dintre toate restaurantele plutitoare, doar unul, la care, ca să ajungă, trebuia să se încumete să treacă un podeţ îngust. Care, spre mal, pe câţiva metri, nici nu avea balustradă, acea „ţin-te bine” din sfoară. Tinerii treceau că erau tineri, câte un cuplu mai în vârstă, ca să arate că mai sunt încă verzi…
Pe uscat, doar o terasă era deschisă, apărată de un dig de saci şi de poziţia sa mai ridicată. Ca la Veneţia, stăteai la masă şi vedeai lucruri neobişnuite plutind la vale cu jalea lor, cu apa alăturată locului de relaxare.
Ca să urci, nu mai poţi folosi treptele mari de marmură! Nu degeaba a fost scandal când un consilier a obţinut autorizaţie să construiască în malul Falezei o scară: acum, la vremuri grele, paradoxal, la aceasta a rămas singurul acces funcţional în zonă…
Când am ajuns sus, pe Faleza superioară, zisă şi Bulevardul Marii Uniri, am văzut oamenii uniţi în jurul singurului chioşc de îngheţată rămas pe metereze – cel de jos e inundat!
Tot aici, de-a lungul trotuarului, puteai să dai cu pumnul. Într-o minge de piele, să vezi ce forţos eşti. Chestia aia, alimentată de un generator, a fost mutată de jos. Şi popcorn-ul s-a mutat de jos. E plin trotuarul de zumzăitoare generatoare de curent! Câţiva vânzători umflau, obosiţi, baloane lungi.
O mulţime de oameni stătea îngrămădită, ca la manifestaţie, pe treptele de marmură, de sus până jos, în zona inundată. Mâncau, conversau, treceau timpul privind fluviul. Ca să scape de aici trebuia să treacă prin praf şi să sară peste şanţ, acum aproape umplut de ISPA…
Un aer de maidan, potrivit pentru cei cărora le e dor de praful de la ţară. De altădată… Am izbutit să ajung pe străzi circulabile. Am oprit abia la Păpădie, care nu curgea. N-o mai fi fost apă… pe Dunăre.
