* Zeci de viitorii poliţişti au lăsat studiul şi au făcut voluntariat la umplerea sacilor cu nisip care alcătuiesc digul din Port *
„Suntem gălăţeni”
„Noi pentru asta ne pregătim, să venim în ajutorul cetăţenilor”, explică ferm Anca Crihană, studentă în anul I în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.
Însoţiţi de chestorul de Poliţie Luca Iamandi, rector în cadrul instituţiei universitare, tinerii îşi mărturisesc şi „interesul” pentru care au lăsat baltă practica alături de cadrele cu experienţă şi au trecut la îndesatul sacilor de nisip:
„Suntem gălăţeni şi nu ne poate lăsa indiferenţi ceea ce este în jur. Prima dată am văzut la televizor cât de ameninţat este Galaţiul şi am vrut să ajungem cât mai repede aici. Acum eram în practică, şi participam la menţinerea siguranţei publice în mediile criminogene”.
„Dar totul s-a schimbat şi vom fi aici, la Galaţi, până la terminarea lunii iunie. Ne dorim foarte mult ca ceea ce facem noi chiar să conteze, cu atât mai mult cu cât întruchipează cu adevărat crezul nostru, de a le fi aproape tuturor celor care au nevoie de ajutor”.
„Dacă vom fi poliţişti, asta nu înseamnă că nu putem să facem orice, de la intervenţia pentru umplerea sacilor cu nisip, până la vegherea în permanenţă a digului, pentru a le arăta oamenilor că soarta lor este preocuparea noastră cea mai importantă”, rezumă şi Andrei Bratu, alt student gata să se lupte cu apele.
Solidaritate cu oraşul
„Prima lor sarcină a fost chiar aceasta – ˝Solidaritate cu cetăţenii oraşului˝ şi iată-i că se achită cu brio”, consemnează şi comisarul Florin Olaru, preşedinte al Internaţional Police Association (IPA) – Regiunea I Galaţi, prezent şi el pe faleza inundată.
Chestorul de Poliţie Luca Iamandi sintetizează: „În acest moment sunt studenţi care acţionează alături de pompieri, jandarmi, comunitari şi echipaje ale IPJ Galaţi aici, la digul din Port, dar şi la Poliţia de Frontieră şi la Jandarmeria Tecuci. Pentru aceşti tineri este vital să ştie să reacţioneze în aceste situaţii, în care populaţia este vulnerabilă, iar fiecare mână de ajutor contează”.
La 19-20 de ani, viitorii oameni ai legii ştiu deja că meseria lor este departe de a fi o joacă şi că cearcănele care le cresc deja pe obraz vor fi, cât de curând, nelipsite.
Fac însă ceea ce instinctiv ştiu că este necesar – solidarizează cu oraşul lor, singurul loc pe care îl pot vreodată numi „acasă”.
