Cu ochii pe Prut

Cu ochii pe Prut
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ieri, cotele râului au depăşit, la Oancea, cu 4 cm, maximul istoric înregistrat în 2008 * Asta, după ce, pe 30 iunie, Dunărea atingea maximul istoric înregistrat în 2006 * Fluviul s-a oprit după ce a mai crescut cu 23 de cm peste cota de acum patru ani * Să sperăm că Prutul nu va considera asta o competiţie pe care trebuie să o câştige! * Specialiştii SGA supraveghează digurile *

După ce Dunărea s-a autodepăşit, întrecând maximul istoric înregistrat în 2006 (de 657 cm) şi ajungând, în final, la 680 de cm, în 5 iulie, ieri, Prutul s-a gândit că ar putea face la fel. Motiv pentru care, toată noaptea s-a umflat până când, ieri dimineaţă, s-a prezentat la punctul de măsură de la Oancea cu o nouă cotă istorică: 652 de cm.

Nivelul era cu 24 de cm mai mult decât cota de duminică şi cu 4 cm mai mult decât maximul înregistrat în urmă cu doi ani. Singura grijă este ca Prutul să nu ia în serios cotele pe care le-a atins Dunărea, în urmă cu o săptămână şi să nu crească la fel de mult; nu de alta, dar, după mobilizarea din Port, ar fi nevoie şi de relaxare, nu de construcţia de noi şi noi diguri… 

Există optimism la SGA

„Deşi prognozele hidrologice indică în continuare creşteri ale nivelului Prutului, apa curge cu o mai mare viteză, având în vedere că Dunărea a scăzut şi poate prelua mai repede surplusul de apă din Prut”, a declarat Tudorel Trâmbiţaşu, directorul Serviciului local de Gospodărire a Apelor Galaţi.

Atenţia autorităţilor locale a rămas în continuare îndreptată către digurile de apărare de la Prut. „Avem 54 de specialişti de la Apele Române, atât de la noi, din Galaţi, cât şi colegi veniţi din Vaslui şi Botoşani, care lucrează, împreună cu pompierii ISU, la supraînălţarea digurilor de protecţie Brateşul de Sus (aferent satului Şiviţa) şi Brateşul de Jos”.

„Se mai lucrează şi la supraînălţarea digului din satul Rogojeni, cu specialişti de la Apele Române şi sătenii din comuna Suceveni. Şi în satul Vlădeşti se lucrează la combaterea infiltraţiilor din digul de protecţie, împreună cu sătenii din comuna Cavadineşti”.

De asemenea, specialiştii noştri coordonează lucrările de combatere a infiltraţiilor apărute în satul Vlădeşti, unde, în digul de apărare al unei acumulări piscicole, au apărut infiltraţii între călugărul deversor şi terasamentele digului. Şi la Cavadineşti şi la Vlădeşti, mâna de lucru este asigurată de sătenii din comune, beneficiari ai venitului minim garanatat”, a declarat Tudorel Trâmbiţaşu, directorul Serviciului local de Gospodărire a Apelor Galaţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea, din cauza nivelului crescut al râului Prut, apele inundaseră următoarele obiective: „120 ha teren agricol cultivat cu porumb aflat în zona inundabilă, din comuna Suceveni, sat Rogojeni şi  350 ha păşune (130 ha – proprietate a populaţiei, 220 ha proprietate a Consiliului Local Cavadineşti), 31 ha teren arabil, 605 ha amenajarea piscicolă Maţa Rădeanu, 3,5 ha grădini legumicole ale persoanelor fizice, în zona inundabilă, toate din satul Vădeni, comuna Cavadineşti).

Citit 943 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.