Tarife reduse în roaming, de la 1 iulie

Tarife reduse în roaming, de la 1 iulie
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Începând de vineri, 1 iulie, intră în vigoare un nou regulament privind roamingul în rețelele publice de comunicații mobile în interiorul Uniunii Europene, care extinde regulile actuale și aduce noi completări, informează ANCOM.

Pe lângă reducerea tarifelor reglementate la nivel de gros și asigurarea accesului utilizatorilor la servicii de aceeași calitate în toate statele membre, sunt prevăzute noi obligații de informare în sarcina operatorilor, atât în ceea ce privește tarifele aplicate, cât și pentru asigurarea accesului la serviciile de urgență pentru toți utilizatorii, incluzând aici și persoanele cu dizabilități.

Noul regulament prevede reduceri treptate ale plafoanelor tarifelor reglementate la nivel de gros, care sunt tarifele maxime pe care un operator vizitat le poate percepe de la celălalt operator în timpul roamingului, începând cu 1 iulie 2022.

De asemenea, începând cu această dată, în cazul depășirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE, vor scădea și suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior. Astfel, până la sfârșitul anului 2022, se aplică următoarele suprataxe: 2 euro/GB pentru date, 0,55 eurocenți/minut pentru apelurile primite, 2,2 eurocenți/minut pentru apelurile efectuate, 0,4 eurocenți/SMS pentru SMS-urile trimise. Aceste tarife nu conțin TVA.

Pentru a facilita estimarea volumului de date pe care utilizatorii le pot consuma în roaming în UE/SEE fără suprataxă, ANCOM a dezvoltat o aplicație de tip widget, ce va fi actualizată cu noile tarife, începând cu 1 iulie.

Citit 463 ori Ultima modificare Vineri, 01 Iulie 2022 09:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.