Galațiul, sub cod portocaliu de ploi abundente

Galațiul, sub cod portocaliu de ploi abundente
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Un cod portocaliu de ploi abundente a fost emis duminică, la ora 10.00 și va fi în vigoare până luni dimineață, la 3.00.

În intervalul menționat, local în estul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nordul Munteniei și al Dobrogei, precum și în zona Carpaților de Curbură vor fi averse torențiale ce vor acumula local 40...60 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

De asemenea, până luni dimineață ora 10.00 este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în nordul, nord-vestul, centrul, estul și sud-estul teritoriului. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp. Pe parcursul nopții aria manifestărilor de instabilitate atmosferică se va restrânge.

În București, până luni la ora 10.00, vremea va fi în general instabilă, iar temperaturile vor fi mai scăzute față de intervalul precedent.

Cerul va avea înnorări temporar accentuate și mai ales în a doua parte a zilei vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 29...30 de grade, iar cea minimă va fi de 16...17 grade.

Citit 4255 ori Ultima modificare Duminică, 31 Iulie 2022 12:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.